fbpx

Platformă de știri și opinii

Președintele CJD, după întâlnirea cu parlamentarii dâmbovițeni: “Nu pot să nu sancționez lipsa parlamentarilor PNL Dâmbovița de la această întâlnire”

in Actualitate/Administrație by
Banner

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a avut, la sediul instituției pe care o conduce, o întâlnire cu parlamentarii din județul Dâmbovița.

Șeful administrației județene a lansat această invitație deoarece se apropie o nouă sesiune parlamentară în care reprezentanții dâmbovițenilor în Parlamentul României vor putea sprijini proiectele propuse pentru dezvoltarea județului.

Președintele Corneliu Ștefan, după ce a avut loc întâlnirea, a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook în care subliniază că este pentru a doua oară când liberalii au lipsit de la niște discuții foarte importante. Proiectele trebuie susținute de toți reprezentanții în Parlament, indiferent de culoarea politică, mai spune Corneliu Ștefan.

“Sunt sute de proiecte în județul Dâmbovița care au nevoie de sprijinul parlamentarilor dâmbovițeni, indiferent de culoarea politică a acestora.

Având în vedere că luna viitoare începe o nouă sesiune a Parlamentului României, astăzi, deputații și senatorii de Dâmbovița au fost invitați la sediul Consiliului Județean pentru a discuta pe marginea proiectelor și investițiilor unităților administrativ teritoriale din județul nostru.

Am cerut reprezentanților PSD și USR-PLUS prezenți la întâlnire să facă front comun în susținerea intereselor județului în activitatea parlamentară și să reprezinte Dâmbovița ca o singură echipă.

Pe de altă parte, nu pot să nu sancționez lipsa parlamentarilor PNL Dâmbovița de la această întâlnire.

Este pentru a doua oară când aceștia nu participă la dezbateri pe probleme și proiecte importante, chiar dacă acestea îi privesc și pe oamenii care i-au votat și i-au trimis în Parlamentul României.

Proiectele benefice pentru dezvoltarea județului nostru nu au culoare politică, iar implementarea acestora trebuie să fie un efort al tuturor parlamentarilor.”, a scris președintele Consiliului Județean Dâmbovița pe pagina sa de Facebook

Sursa: Consiliul Județean Dâmbovița

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top