fbpx

Platformă de știri și opinii

Dep. Gabriel Plăiașu, alături de Ludovic Orban la depunerea candidaturii pentru președinția PNL

in Actualitate/Politică by
Banner

Gabriel Plăiașu, deputat PNL de Dâmbovița, a fost alături de liberalul Ludovic Orban la depunerea oficială a candidaturii acestuia la funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, pentru un nou mandat.

Odată cu candidatura, Ludovic Orban a depus și programul politic, moţiunea care prezintă viziunea sa despre evoluţia PNL şi viziunea sa despre cum PNL urmează să dezvolte România, după cum a declarat acesta.

“Vreau să afirm din capul locului că, odată cu începutul oficial al campaniei de promovare a moţiunii pe care o susţin, am ca obiectiv să încep procesul de recâştigare a încrederii românilor în PNL.

Am ca obiectiv să refac prestigiul PNL, am ca obiectiv să creştem performanţa guvernamentală, am ca obiectiv să asigurăm coeziunea în coaliţia de guvernare şi capacitatea de a pune în practică programul de guvernare pe care ne-am angajat în faţa românilor că îl vom realiza. Eu reprezint o certitudine pentru PNL”, a afirmat Ludovic Orban la momentul depunerii candidaturii pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal.

Alături de deputatul dâmbovițean Gabriel Plăiașu și-au mai arătat susținerea pentru Ludovic Orban nume importante din PNL, precum președintele liberalilor dâmbovițeni, Virgil Guran, și foștii miniștri Violeta Alexandru, Adrian Oros și Ion Ștefan.

Evenimentul a avut loc la sediul central al Partidului Național Liberal.

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top