fbpx

Platformă de știri și opinii

Dâmbovița| Încă un elev a fost surprins cu telefonul la Bacalaureat. Peste 100 de absenți la proba obligatorie a profilului

in Actualitate/Educație by
Banner

După ce luni, 16 august, un elev care susținea proba la limba și literatura română la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a fost eliminat din sala de examen, pe motiv că avea asupra sa un telefon mobil, marți, la cea de-a doua probă, evenimentul s-a repetat.

Un alt candidat s-a încumetat să intre în sala de examen fără să își lase telefonul mobil la locul pentru bagaje. Acesta este absolvent al Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” Vișina și susținea proba la matematică, probă obligatorie a profilului, la centrul de examen de la Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Târgoviște. 

Elevul nu va mai avea voie să se înscrie la examenul de Bacalaureat timp de două sesiuni.

650 de candidați au fost înscriși la această probă: 411 la matematică și 126 la istorie. Dintre cei 650, au fost absenți 113 candidați, informează Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.

Informare privind desfășurarea celei de-a doua probe scrise din cadrul examenului de Bacalaureat (sesiunea august-septembrie 2021)

La Proba E)c) a examenului național de Bacalaureat din sesiunea august-septembrie 2021 au fost prezenți 537 candidați (82,61% din totalul de 650 candidați înscriși la această probă): 411 la matematică și 126 la istorie. Au fost absenți 113 candidați.

Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un candidat, din centrul de examen Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Târgoviște, absolvent al Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” Vișina (telefon în sala de examen). Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Candidații mai au de susținut Proba E)d – proba la alegere a profilului și a specializării, miercuri, 18 august 2021.

Subiectele și baremul de corectare vor fi publicate la ora 15:00, pe site-ul dedicat, subiecte.edu.ro.

Procedurile de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale se vor derula în intervalul 23 – 31 august. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2021), potrivit metodologiei specifice.

Afișarea primelor rezultate, prin anonimizarea numelui și a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), va avea loc în data de 31 august (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 3 septembrie 2021.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

PREȘEDINTELE COMISIEI JUDEȚENE DE BACALAUREAT

INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL

PROF. HOMEGHIU CĂTĂLINA

Sursa: Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top