fbpx

Platformă de știri și opinii

Un timp de binecuvântare și de recunoștință! – Măreția slujirii – între jertfelnicie, necesitate și autenticitate!

in Actualitate/Opinii/Religie by
Banner

Timp după timp, moment după moment, apreciem întotdeauna pe cei care, evident, ne marchează în mod de neșters anii vieții, comunitatea, lumea și istoria, deoarece ei se constituie în semne vii ale lucrării și prezenței lui Dumnezeu în viața noastră, mărturisitori ai autenticului, ai adevărului și ai esențialului.

Zidurile Târgoviștei au fost martore fidele la nenumărate evenimente ce au marcat istoria acestor locuri, păstrând încă vii prezența, cuvintele și faptele acelora care au trăit, au luptat, au creat și au crezut, aici, unde orice piatră mărturisește despre cele ce au fost.

Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești este unul dintre aceia care au făcut istorie și care au țesut voia lui Dumnezeu în zilele și faptele vieții sale, organizând evenimente și deci istorie intensă și profundă, aici, în prima Cetate a Tiparului, Capitală Voievodală și Reședință Mitropolitană, de care, în mod glorios, nume forte ale istoriei noastre naționale își leagă existența.

Moștenirea spirituală și culturală, abnegația, ardoarea și înțelepciunea Sfântului și Marelui Ierarh ce a binecuvântat meleagurile noastre cu prezența sa, acum peste jumătate de mileniu, reprezintă o comoară de mare preț și un reper valoric important.

Cine se apleacă cu atenție și sinceritate asupra realității spirituale și culturale de la noi, de mai bine de două decenii, în mod evident, observă că această manieră elegantă, echilibrată și înțeleaptă de a orienta Biserica spre cele mai noi provocări ale lumii și istoriei noastre este continuată cu mult curaj, vivacitate și dăruire de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.

Asemenea ilustrului său predecesor, Înaltpreasfinția Sa mizează pe tineri, pe efervescența și pe entuziasmul lor de a trăi și a vesti valorile Evangheliei lui Hristos, de aceea, a orientat și centrat misiunea pastorală a Arhiepiscopiei Târgoviștei spre aceasta, îndemnând la o intensă colaborare între Biserică și Școală, la încurajarea performanței educaționale, la împărtășirea către tinerele generații a principiilor de viață creștine și mai ales la promovarea unei viziuni firești, naturale și normale asupra existenței umane.

De altfel, a readus în atenția tinerelor generații mai ales, chipurile acelor personalități puternice și înnoitoare ale istoriei noastre, ca modele pe deplin actuale și astăzi. Iar, dacă la Târgoviște, în țară și în lume, faptele înțelepte și curajoase, pline de sens și dătătoare de viață ale Ieromonahului Macarie, Sf. Ier. Nifon, Sf. Voievod Neagoe Basarab, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Mihai Voievod Viteazul, Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanul, ori alte și alte nenumărate chipuri ne animă încă prezentul, pentru a transforma decisiv și creator viitorul, în mare parte i se datorează Ierarhului nostru.

Cu eleganță și echilibru, cu un teribil simț al actualității a reușit să orienteze Biserica de aici, de la noi, spre cele mai noi frământări ale generației noastre, oferind răspunsuri bine fundamentate pe Evanghelia Mântuitorului Hristos.

Astăzi, cu siguranță, gândindu-ne la Sf. Ierarh Nifon, personalitatea centrală a începutului de secol XVI, pe plan spiritual și cultural de la noi, nu avem cum să nu observăm acest impresionant și simetric arc peste timp și să apreciem așa cum se cuvine misiunea pastorală a Bisericii noastre, din vechea Cetate de Scaun munteană, îndrumată de Mitropolitul Nifon.

Scopul prezentului demers tocmai acesta este, căci apreciind viața și activitatea Sfântului Ierarh Nifon peste timp, Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru măreția lucrării Sale, pentru darurile Sale binecuvântate pe care ni le dăruiește necontenit, iar prezența și activitatea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, la Târgoviște, urmând pildei marelui său predecesor nu este decât numai un prilej de a a-I mulțumi, cu recunoștință Părintelui ceresc, Celui de la care vine tot binele și pe care-L rugăm, mai ales în această zi să dăruiască Ierarhului nostru și pentru mijlocirea Sfântului Ierarh Nifon, multă sănătate, pace, bucurie și îndelungă arhipăstorire!
Întru mulți și fericiți ani!

__________________

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top