fbpx

Platformă de știri și opinii

Parcul Mitropoliei se redeschide în cel mult 45 de zile

in Actualitate/Administrație by
Banner

Vești bune pentru târgovișteni: în cel mult 45 de zile Parcului Mitropoliei va fi redeschis publicului, potrivit primarului Cristian Stan.

Deși proiectul de reabilitare s-a derulat într-un ritm ceva mai greoi, cauzat de anumite dificultăți bugetare, dar și de birocrația excesivă de la nivelul Ministerului Culturii, edilul târgoviștean a declarat că sincopele au fost depășite.

Primarul Cristian Stan a anunțat și care este stadiul lucrărilor, la acest moment:

– pavajul nou, diferenţiat, în funcţie de specificul suprafeţei, finalizat;

– locul de joacă pentru copii, finalizat;

– terenul de sport, finalizat;

– fântânile arteziene, finalizate;

– sistemul de aspersie, finalizat și va intra în probe săptămâna viitoare;

– iluminatul public, realizat în proporție de 90%;

– mobilierul urban, comandat, urmează să fie adus în șantier;

– restaurarea ruinelor, în execuție, se așteaptă cărămida specială necesară pentru finalizarea intervențiilor;

– extindere și amenajare spații verzi, în execuție;

“În loc de concluzie precizez că, fără vreun leu sprijin guvernamental, cu un buget lovit crunt de pandemie, dar mai hotărâți ca oricând și cu sprijinul dumneavoastră, vom continua dezvoltarea municipiului Târgoviște!”, a transmis Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Facebook Daniel Cristian Stan 

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top