fbpx

Platformă de știri și opinii

CJD: Proiectanții caută soluții pentru refacerea drumului din zona Cheilor Tătarului

in Actualitate/Administrație by
Banner

La mai puțin de 24 de ore de la viitura puternică ce a lăsat mari pagube în zona montană a județului Dâmbovița, administrația județeană a intervenit pentru a rezolva situațiile neplăcute.

Cele mai mari probleme sunt la segmentul de drum din zona Cheilor Tătarului. Consiliul Județean Dâmbovița a adus deja echipe de proiectanți pe teren pentru a fi găsită rapid o soluție tehnică în vederea refacerii drumului.

Corneliu Ștefan, șeful administrației județene, a anunțat că se va trece în cel mai scurt timp la lucrări în zona afectată. Primul pas constă în repararea apărărilor de mal și a racordurilor pod-rampă care au fost avariate de aluvinile și materialul lemnos aduse de ape. De asemenea, zidurile de rambleu din piatră trebuie consolidate prin refacerea fundațiilor.

“Așa cum am promis, am adus în munte proiectanții care vor înainta soluția tehnică pentru refacerea drumului distrus de debitul mare al Ialomiței din zona Cheile Tătarului.

In cel mai scurt timp, vreau să începem lucrările la drumul și podurile afectate de apele rîului Ialomița care, din spusele specialiștilor, niciodată nu au fost atât de mari în zona Cheile Tătarului.

În primă fază, trebuie reparate apărările de mal și racordurile pod-rampă care au fost avariate de aluvinile și materialul lemnos aduse de ape, iar zidurile de rambleu din piatră, trebuie consolidate prin refacerea fundațiilor.

În urma acestor lucrări, se poate trece la reconstruirea terasamentului drumului și a întregului sistem rutier.

De asemenea, vreau să vă anunț că, în mai puțin de 24 de ore de la viiturile de ieri-noapte, am redat circulației podul peste Ialomița spre Cabana Horoabele, dar am redeschis și Peștera Ialomiței.”, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Facebook Corneliu Ștefan

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top