fbpx

Platformă de știri și opinii

Dâmbovița: Încă două medii de 10 la Evaluarea Națională, după contestații

in Actualitate/Educație by
Banner

Potrivit primelor rezultate apărute pentru examenul de Evaluare Națională, 6 elevi din Dâmbovița figurau ca având nota 10 atât la limba și literatura română, cât și la matematică.

După contestații, numărul elevilor dâmbovițeni cu media 10 la  Evaluarea Națională a ajuns la 8, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița.     

Comunicat de presă

Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a / sesiunea 2021 – sinteza rezultatelor înregistrate după soluționarea contestațiilor

În urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 76,90% (94.629 de candidați), în creștere cu 0,10% (103 candidați) față de rezultatele inițiale (76,80%). A crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală 10: de la 120 la 132 (+12).

La proba de Limba și literatura română, 103.805 candidați (84%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 482 de candidați au obținut nota 10 (+15 în raport cu prima afișare).

La Matematică, 83.129 de candidați (67,40%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 1.505 candidați au obținut note de 10 (+66 în raport cu prima afișare).

Au fost depuse 20.268 de contestații,  în creștere, comparativ cu anul trecut (15.275), dar cu valori inferioare față de anii anteriori: 2019 – 21.509 contestații, respectiv 2018 – 23.761 de contestații.

La nivelul județului Dâmbovița au fost depuse 248 de contestații, dintre care 119 la Limba și literatura română și 129 la Matematică. În urma soluționării contestațiilor, 2169 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 72,85%, aceeași ca la rezultatele afișate inițial, însă a crescut numărul candidaților cu media generală 10: de la 6 la 8 (un elev de la Colegiul Național „Constantin Carabella” Târgoviște și un elev de la Școala Gimnazială „Șerban Cioculescu” Găești).

La proba de Limba și literatura română, 2492 de candidați (83,65%) au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), cu 3 mai mult decât la prima afișare, iar 21 de candidați au obținut nota 10 (zece).

La proba de Matematică, 1872 de candidați (62,67%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 32 de candidați au obținut nota 10 (zece) (+2 în raport cu prima afișare).

Absolvenţii învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen vor susţine aceste probe în etapa specială, care începe luni5 iulie (calendarul complet este disponibil aici). În județul Dâmbovița vor participa 7 elevi.

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

În prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 16 – 22 iulie. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022 va avea loc în data de 24 iulie.

Un raport detaliat privind rezultatele finale consemnate în acest an la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a este disponibil aici.

INSPECTOR ȘCOLAR GENERAL,

PROF. HOMEGHIU CĂTĂLINA

Sursa: IȘJ Dâmbovița

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top