În ultimele 24 de ore au fost raportate 73 de cazuri noi de îmbolnăvire cu noul coronavirus, la un total de aproximativ 29.600 de teste efectuate. Dintre cazurile noi, două sunt în județul Dâmbovița, unde rata de incidență a cazurilor coboară la valoarea de 0,03 la mie.
Tot în ultimele 24 de ore au fost raportate alte 6 decese noi (niciunul în județul Dâmbovița). În afară de acestea, au fost raportate alte 288 de decese, anterioare datei de 28 iunie 2021, acesta fiind cel mai mare număr de decese suplimentare raportat de autorități de când a început acestă nouă contabilizare a deceseselor (luna mai 2021). La ATI, în momentul de față, mai sunt internați 80 de pacienți.
Buletin de presă, 29 iunie
Până astăzi, 29 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.080.740 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
1.045.351 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 73 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate | Incidența înregistrată la 14 zile |
1. | Alba | 21272 | 0 | 0,05 |
2. | Arad | 23673 | 1 | 0,04 |
3. | Argeș | 27453 | 5 | 0,05 |
4. | Bacău | 26083 | 4 | 0,03 |
5. | Bihor | 29285 | 0 | 0,03 |
6. | Bistrița-Năsăud | 11878 | 1 | 0,02 |
7. | Botoșani | 14188 | 1 | 0,05 |
8. | Brașov | 43681 | 2 | 0,01 |
9. | Brăila | 13294 | 0 | 0,03 |
10. | Buzău | 12582 | 0 | 0,01 |
11. | Caraș-Severin | 11484 | 0 | 0,04 |
12. | Călărași | 10060 | 0 | 0,03 |
13. | Cluj | 57577 | 5 | 0,06 |
14. | Constanța | 42957 | 2 | 0,02 |
15. | Covasna | 8556 | 0 | 0,03 |
16. | Dâmbovița | 22503 | 2 | 0,03 |
17. | Dolj | 26686 | 2 | 0,09 |
18. | Galați | 27655 | 5 | 0,03 |
19. | Giurgiu | 11025 | 4 | 0,03 |
20. | Gorj | 9213 | -2** | 0,02 |
21. | Harghita | 8286 | 0 | 0,03 |
22. | Hunedoara | 22867 | 0 | 0,01 |
23. | Ialomița | 10791 | 0 | 0,05 |
24. | Iași | 42414 | 6 | 0,03 |
25. | Ilfov | 45126 | 1 | 0,09 |
26. | Maramureș | 20409 | 2 | 0,05 |
27. | Mehedinți | 8339 | 0 | 0,02 |
28. | Mureș | 23979 | 3 | 0,05 |
29. | Neamț | 18977 | 0 | 0,04 |
30. | Olt | 14621 | -1** | 0,05 |
31. | Prahova | 35417 | 3 | 0,11 |
32. | Satu Mare | 12999 | 1 | 0,04 |
33. | Sălaj | 10946 | 0 | 0,02 |
34. | Sibiu | 26511 | 3 | 0,03 |
35. | Suceava | 24224 | 1 | 0,02 |
36. | Teleorman | 13715 | 0 | 0,02 |
37. | Timiș | 54344 | 2 | 0,04 |
38. | Tulcea | 8438 | 2 | 0,02 |
39. | Vaslui | 15987 | 0 | 0,02 |
40. | Vâlcea | 16440 | 0 | 0,03 |
41. | Vrancea | 10693 | 1 | 0,02 |
42. | Mun. București | 183685 | 7 | 0,04 |
43. | Cazuri noi nealocate pe județe | 427* | 10 | |
TOTAL | 1.080.740 | 73 |
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
**Numărul total de cazuri aferent județelor Gorj și Olt a fost actualizat.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 23 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 33.605 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 28.06.2021 (10:00) – 29.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 294 de decese (158 bărbați și 136 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău,Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Galați, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Prahova, Sălaj, Satu Mare și Municipiul București.
288 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 3 dintre acestea s-a produs în luna iulie 2020, 4 în august 2020, 9 în luna septembrie, 35 în luna octombrie, 77 în noiembrie 2020, 48 în decembrie 2020, 29 în ianuarie 2021, 28 în februarie 2021, 32 în martie 2021, 19 în aprilie 2021 și 4 în luna mai 2021, în județele Alba, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Covasna, Hunedoara, Prahova, Sălaj și Satu Mare.
Dintre cele 294 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 19 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 71 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 95 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 100 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
272 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 21 de pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 503. Dintre acestea, 80 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.331.498 de teste RT-PCR și 1.447.760 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 15.292 de teste RT-PCR (8.076 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.216 la cerere) și 14.406 teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 1.713 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 801 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.365 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 314 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 653 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.