fbpx

Platformă de știri și opinii

Corneliu Ștefan: “125 de șantiere din Dâmbovița se vor închide din cauza incompetenței Guvernului Cîțu”

in Actualitate/Administrație/Politică by
Banner

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și al Partidului Social Democrat Dâmbovița, atrage atenția asupra unei situații dificile cu care urmează să se confrunte nu mai puțin de 60 de unități administrativ-teritoriale din județ.

Pe scurt, Programul Național de Dezvoltare Locală, care era singurul program funcțional de dezvoltare, a fost blocat. Numai în județul Dâmbovița se vor închide 125 de șantiere, iar acest lucru presupune ca sute de muncitori să intre în concediu fără plată. De asemenea, termenele de finalizare ale lucrărilor vor suferi modificări majore.

“125 de șantiere deschise în județul #Dâmbovița se vor închide, iar sute de muncitori ar putea intra în concediu fără plată, timp de cel puțin o lună, din cauza incompetenței Guvernul Cîțu.
Finanțiștii și analiștii coaliției de dreapta au lăsat fără bani toate primăriile din țară care aveau lucrări prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Mii de lucrări la școli, drumuri, dispensare, rețele de utilități sunt blocate de astăzi pentru că actualii guvernanți nu au fost în stare să prevadă sumele necesare pentru continuarea PNDL-ului.

Doar în județul Dâmbovița sunt 60 de primării de municipii, orașe și comune, plus Consiliul Județean Dâmbovița, care nu vor mai avea cu ce să achite facturile către executanții lucrărilor. Pe lângă faptul că termenele de finalizare vor fi întârziate, ce vor face firmele care așteptă banii de la primăriile pentru care lucrează? Cum își vor plăti angajații?

Ce se întâmplă cu școlile care ar trebui finalizate până la începerea noului an școlar? Dar cu lucrările la drumuri? Se intră în iarnă cu ele?

Sunt întrebări la care, sunt convins, nimeni din Guvern nu va răspunde!
De ce? Pentru că nu îi interesează!”, a transmis Corneliu Ștefan pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Facebook Corneliu Ștefan 

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top