Stimați iubitori de munte, natură și aventură, în weekendul ce tocmai a apus, s a desfășurat, în zona Peștera din Munții Bucegi, cea de-a 6-a ediție a concursului de alergare montană ATINGE OMU, eveniment organizat de Asociația Salvamont Dâmbovița. Numărul de înscriși a urcat, anul acesta, la aproape 150 concurenți, însă la linia de start s-au așezat numai 80 și asta din pricina codurilor colorate de furtuni anunțate în ziua concursului, mare parte dintre cei retrași, reprogramându-se pentru ediția de anul viitor.
Concursul s-a desfășurat respectând toate normele impuse de autorități în ceea ce privește stoparea răspândirii COVID 19. Startul s a dat decalat, începând cu ora 9.00, cate un concurent la 10 secunde. Toți concurenții au purtat mască de protecție și au respectat distanțarea socială, atât înainte de start, cât și după terminarea cursei.
Clasamentul este următorul: https://time-it.ro/2021/atingeomu/
Traseul a fost similar cu cel din anii precedenți, cu start din Peștera, urcare la Vârful Omu, cota cea mai înaltă din Munții Bucegi (2510m), pe valea Obârșiei și coborâre pe același traseu
Lungimea totală a traseului parcurs a fost de 12,5km, cu o diferență de nivel în urcare de aproximativ 1000m.
Tradiția cursei, bulzul perpelit pe jar și cana cu jintiță, pentru care majoritatea concurenților veneau cu mare drag si poftă, a fost amânată și în acest an. Nu ne-am simțit suficient de relaxați pentru a savura aceste bunătăți stând întinși pe iarbă.
Mulțumim în mod expres partenerilor noștri, voluntarilor implicați în organizarea acestui concurs și sponsorilor, fără de care acest eveniment nu era posibil.
ATINGE OMU este unul dintre cele mai frumoase evenimente organizate până acum în această zonă a Bucegilor, care a adus entuziasm în rândul alergătorilor veniți din toată țara, atât pentru traseul ales, cât și pentru atmosferă. Prin organizarea acestui concurs, am urmărit să promovăm cât mai mult zona noastră montană Padina-Peștera.