fbpx

Platformă de știri și opinii

Credința noastră – tărie și lumină pe calea vieții

in Actualitate/Opinii/Religie by
Banner

Adesea, în destule momente ale vieții, multora ni s-a intâmplat, în viforul vremurilor, să găsim pace și mângâiere numai în biserică, în rugăciunea către Dumnezeu și în comuniunea de credință. Pe căile vieții, credința în Dumnezeu este singurul sprijin puternic, singura scăpare și unicul ajutor.

Dacă ne gândim că prin credință suntem în comuniune cu Dumnezeu, cu aproapele și cu toți înaintașii noștri, atunci realizăm că marele dar al vieții este credința pe care am primit-o de la înaintașii noștri. Credința este comoara existenței noastre, esența civilizației actuale. Fără credință, nimic bun, drept, frumos, statornic și adevărat nu ar putea exista în lume.

De altfel, tot ceea ce este măreț aparține credinței și este rodul ei direct. Ea este tezaurul istoriei noastre pe care-l încredințăm ca pe un testament tinerelor generații. Fără credință totul se prăbușește, nimic nu are sens, nimic nu ne poate aduce pace și bucurie! Chiar dacă astăzi, unii luptă contra ei și îi batjocoresc pe cei ce cred, la fel ca și în alte perioade, cum a fost de curând în epoca marxismului instituționalizat.

Dincolo de toate acestea, avem o certitudine – fără Dumnezeu nimic nu se poate, de aceea, credința este realitatea necesară și de folos a vieții noastre, pe care trebuie să o cunoaștem și să o trăim!

Avem privilegiul de a fi ortodocși, bucurându-ne de comuniunea în Biserica ce păstrează nealterat tezaurul de credință pe care ni l-au transmis Sfinții Apostoli, să o apreciem, să o trăim, să o apărăm și să o răspândim la cât mai mulți!

A fi ortodox înseamnă să aparții elitei spirituale a lumii, deci să ne bucurăm, să trăim drept și să credem!

____________________

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top