fbpx

Platformă de știri și opinii

VIDEO| Dep. Ionuț Vulpescu: “Pentru prima oară după Revoluție, ICR nu a putut organiza niciun eveniment de Ziua Europei”

in Actualitate/Politică by
Banner

Camera Deputaților a votat miercuri, 9 iunie 2021, proiectul de lege ce corectează una din cele mai nocive OUG pentru domeniul culturii din ultimii 30 de ani, după cum menționează Ionuț Vulpescu, deputat PSD de Dâmbovița. Este de vorba despre soarta Institutului Cultural Român care, pentru prima oară după Revoluție nu a marcat prin niciun eveniment Ziua Europei.

“Un amestec de amatorism, incompetență și reavoință a Guvernului Cîțu a făcut ca în ultimele săptămâni Institutul Cultural Român să își fi încetat, practic, existența. Cei aproape 200 de angajați nu și-au putut primi salariile, cele 18 reprezentanțe nu au putut funcționa, iar programele au fost suspendate. Pentru prima oară după Revoluție, ICR, parte a unei rețele europene, nu a putut organiza niciun eveniment de Ziua Europei. Ne-am făcut de râs și în cadrul rețelei globale EUNIC. Cam asta înseamnă <<reformă>> în viziunea actualei puteri.

Urmează votul Senatului, însă aceasta este doar o soluție provizorie. Ar trebui organizate cât mai repede audieri pentru o nouă conducere a Institutului, înainte de vacanța parlamentară. Altfel, riscăm ca întreaga situație de acum să se repete.”, a scris Ionuț Vulpescu, deputat PSD de Dâmbovița pe pagina sa de Facebook.

Iată și întregul discurs susținut de deputatul Ionuț Vulpescu în luarea sa de cuvânt din Camera Deputaților.

Sursa: Facebook Ionuț Vulpescu

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top