fbpx

Platformă de știri și opinii

Două pietre de temelie a avut, are și va avea poporul român: credința și libertatea!

in Actualitate/Administrație by
Banner

De Ziua Eroilor, la evenimentele organizate la Târgoviște a luat parte și Cristian Stan, primarul municipiului.

Edilul a transmis și un mesaj pe pagina sa de Facebook în care subliniază însemnătatea acestei zile pentru poporul român, dar și importanța întoarcerii, fie și din când în când, la rădăcini și cinstirea memoriei acestora.

“Două pietre de temelie a avut, are și va avea poporul român, dincolo de vremuri, dincolo de încercări, dincolo de biruințe, dincolo de suferințe: credința și libertatea!

Stâlpii de neclintit, în dreptul cărora s-au scris cele mai fascinante pagini de istorie a românilor. Rădăcinile cele mai adânci care au ținut vie și dreaptă această țară peste timp. Însemnele nevăzute din sufletul acestui neam.

Mărturisesc că, în ultima perioadă, am citit și am reflectat mai mult asupra destinului pe care <<eroii>> l-au avut. Poate și pentru că trăim într-o epocă a cuvintelor mari spuse de oameni mici, <<eroismul>> a devenit, cumva, banalizat sau, cel puțin, aruncat într-o groapă nedefinită a valorilor și non-valorilor, din care nu mai știm nici noi, nici copiii noștri, ce să filtrăm ca bine sau rău. E și aceasta o provocare. Și de aceea mă întorc mereu la cărțile de istorie și mă uit în oglinda lor la ceea ce au însemnat EROII cu adevărat. Adică acei <<ostaşi şi luptători români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român>>, așa cum spune, astăzi, cutremurător, Sfânta Liturghie.

În numele celor pomeniți, mă înclin și eu și mă rog lui Dumnezeu să-i aibă în grijă. Iar noi să știm să-i prețuim cuviincios și demn.”, a scris Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Facebook Daniel Cristian Stan 

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top