Un accident, în care au fost implicate un autoturism și un tir, a avut loc în dimineața zilei de 8 iunie pe DN 71, pe raza comunei dâmbovițene Sălcioara (sat Cuza Vodă) .

Conform primelor date, furnizate de IPJ Dâmbovița: „DN 71, intersecție Moara Nouă, din primele date, coliziune între un ansamblu de vehicule rutier (TIR) și un autoturism. În urma impactului, conducătorul autoturismului a fost rănit.”
Autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile, pe un câmp din imediata vecinătate a DN 71, în urma impactului cu TIR-ul. La fața locului se desfășoară cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii evenimentului rutier.







