Vremea se strică, din nou, au anunțat meteorologii de la ANM, ce au emis o avertizare de vreme severă, valabilă în toată țara, pentru intervalul 8-10 iunie. În Dâmbovița, în jumătatea de nord a județului, sunt anunțate furtuni puternice în acest interval, iar ploile vor continua pâna inclusiv duminică, 13 iunie.

Conform ANM:
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 08 iunie, ora 12:00 – 10 iunie, ora 23:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului
În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină. Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, centrul și estul teritoriului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…50 l/mp.
Notă: Instabilitatea atmosferică va fi accentuată până la sfârșitul săptămânii.
În Dâmbovița, la Târgoviște, furtuni și averse violente vor fi semnalate încă din data de 7 iunie (începând cu ora 19:00). Pe tot parcursul acestei săptâmâni, în jumătatea de nord a județului, se vor înregistra furtuni, ploi cu un caracter torențial, pe alocuri, însoțite de descărcări electrice și, izolat, de căderi de grindină. Ploile abundente vor continua până inclusiv duminică, 13 iunie. Temperaturile maxime diurne nu vor depăși valori de 22-24 de grade Celsius.







