Un accident, în care au fost implicate două tir-uri, a avut loc la orele prânzului (25 mai 2021) pe raza localității dâmbovițene Postârnacu (comuna Cornești).

Accidentul a fost deosebit de violent, în urma impactului unul dintre șoferi a rămas încarcerat, fiind nevoie de intervenția pompierilor de la ISU Dâmbovița (detașamentul Moreni) pentru extragerea acestuia. La locul accidentului s-a acționat cu două autospeciale de descarcerare.
Ambii șoferi au suferit traumatisme multiple ( fractură de membru inferior, iar un altul acuza dureri puternice de torace și ale membrelor inferioare). Bărbații au fost preluați de echipajele de ambulanță (SAJ Dâmbovița) și transportați de uregență la spital (UPU Târgoviste).
La fața locului se desfășoară cercetari pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.







