fbpx

Platformă de știri și opinii

Gata play-out-ul, nu și sezonul. Chindia, aproape de cupele europene

in Sport by
Banner

Chindia a încheiat play-out-ul Ligii I pe primul loc, asigurându-și astfel poziția a șaptea în clasamentul general, una la care puțini suporteri ar fi îndrăznit să viseze vara trecută, după barajul de supraviețuire câștigat cu CS Mioveni din postura de ultima clasată. Echipa antrenată de Emil Săndoi a strâns 36 de puncte (20 după înjumătățirea celor acumulate în sezonul regular, 30 de etape plus 16 din play-out, competiție în care a pierdut un singur meci, cel cu Viitorul, 0-2 la Buzău).

În ultima etapă a campionatului, a play-out-ului, mai exact, dâmbovițenii au remizat cu Dinamo, 0-0 la București. Finalul meciului, îndelung comentat în presa de specialitate și în mediul online, a însemnat trageri de timp din partea jucătorilor gazdă. Chindia a încercat să dea lovitura în ultimele minute, prin Neicuțescu.

“Sunt mulțumit de rezultat, dar nu cred că a fost una dintre cele mai bune partide ale noastre. Fiind ultimul joc, poate nici băieții nu s-au capacitat la maximum. I-am felicitat că nu am primit gol, pe terenul unei echipe care venea după cinci victorii consecutive. Discutând despre tot sezonul, cred că am avut constanță. Băieții au dat dovadă de disciplină, au arătat că știu ce au de făcut pe teren. Cred că am fost o echipă incomodă pe tot parcursul campionatului, nu doar în play-out și am arătat că putem să punem probleme oricui. Îi felicit pe jucători pentru aitutdinea pe care au avut-o, și la antrenamente și la meciurile oficiale“, a declarat antrenorul Chindiei, Emil Săndoi, după joc. Chindia a terminat play-out-ul, nu și sezonul. Miercuri va evolua la Buzău cu Viitorul (ora 18.30), în semifinala barajului pentru preliminariile Conference League. Câștigătoarea va juca împotriva Craiovei sau a lui Sepsi în finala barajului.

Fanii s-au strâns în jurul stadionului

Chiar dacă tribunele sunt încă închise – nu pentru mult timp, însă – Dinamo a beneficiat de suportul galeriei la meciul cu Chindia. Fanii s-au strâns lângă gardurile arenei din Ștefan cel Mare, dar și pe terasa bazinului de natație din imediata vecinătate, de unde și-au încurajat favoriții pe toată durata celor 90 de minute.

Banner
Tags:

Ultimele stiri din Sport

Go to Top