fbpx

Platformă de știri și opinii

Pr. vicar Ionuț Ghibanu, replică pentru Cotinescu: “Ar trebui să ştie că înfiinţarea URGENTĂ a unui nou cimitir este stringent necesară!”

in Actualitate/Politică/Religie by
Banner

Pr. vicar eparhial Ionuț Adrian Ghibanu a comentat recent cele mai noi declarații ale lui Aurelian Cotinescu, consilier local din partea PNL în Consiliul Local Municipal Târgoviște.

Recent, Aurelian Cotinescu a apărut într-o emisiune online. Unul dintre mesajele lăsate de telespectatori la această transmisiune sublinia faptul că PNL s-ar opune oricărui proiect de dezvoltare a oraşului Târgovişte, dacă acesta este propus de un alt partid politic. Cotinescu a răspuns acestui mesaj, iar pe lista proiectelor controversate sau care nu reprezintă nicio grabă a inclus și investiția care ar urma să rezolve problema lipsei locurilor de veci în municipiul Târgoviște.

„La anumite proiecte controversate, unde există o răspundere foarte mare, şi unde lucrurile nu sunt clare, să fiţi sigur că nu o să ne dăm niciodată acordul. La anumite proiecte care ţin de patrimoniul primăriei şi de înstrăinarea patrimoniului, nu ne vom da niciodată votul. …

Primăria a achiziţionat un teren de 4.000 mp, lipit de Cimitirul Central…înseamnă că există acolo suficient teren pe care se pot face morminte, într-un regim de urgenţă, rapid. Din suprafaţa respectivă s-a aprobat ca 1.300mp să fie acordaţi altor confesiuni religioase, care să îşi facă un cimitir.

Primăria a acordat un teren de 50.000 mp Arhiepiscopiei Târgoviştei pentru a construi un cimitir acolo. Este vorba de un teren aflat imediat după Oţelinox… Proiectul a trecut, terenul a ajuns în folosinţa Arhiepiscopiei şi, mai departe, în ultima şedinţă de Consiliu Local, ni s-a propus ca să se acorde Arhiepiscopiei, pentru dezvoltarea acestui proiect, 1 milion de lei. Ne-am opus acestui lucru. Ne-am abţinut la un amendament al USR, care cerea ca banii să fie dispuşi de la cimitir către un alt proiect…

[…] sunt locuri de veci, pentru că, aşa cum vă spuneam, Primăria a cumpărat un teren de 4.000-5.000mp, chiar în anul 2019, pentru cimitir, în zona Cimitirului Central. […] Deci locuri de veci sunt. Să nu îşi facă nimeni griji!”, a declarat Aurelian Cotinescu.

La rândul său, părintele vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, Ionuț Adrian Ghibanu, pe pagina sa de Facebook, a notat câteva aspecte importante “pentru corecta informare a opiniei publice şi a domnului Cotinescu”. De aici reiese că lipsa locurilor de veci din municipiul Târgoviște nu este o problemă discutată de ieri – de azi, ci este un subiect despre care se vorbește de câțiva ani buni și care, din nefericire, nu mai suportă amânare.

“Faţă de cele de mai sus, pentru corecta informare a opiniei publice şi a d-lui Cotinescu, chiar dacă am discutat împreună, fac următoarele precizări:

  1. Arhiepiscopia Târgoviştei a primit numeroase solicitări din partea locuitorilor municipiului Târgovişte pentru înfiinţarea unui nou cimitir, având în vedere că numărul locurilor noi de înmormântare, în cimitirele existente, este foarte redus (cca. 100, în condițiile în care sunt peste 500 de inmormântări pe an). Ca urmare, Centrul Eparhial a înterprins, în ultimii ani, repetate demersuri pentru identificarea şi obţinerea unui teren adecvat.
  2. Arhiepiscopia Târgoviştei a adus la cunoştinţa Primăriei municipiului Târgovişte, prin adresele nr. 9021/ 24.03.2016, nr. 7645/15.03.2017 şi nr. 2038/09.08.2018, că este necesar să se înfiinţeze un nou cimitir, ținând cont de cele de mai sus.
  3. La data de 29 ianuarie 2018, prin Hotărârea nr. 47, Consiliul Local al Municipiului Târgovişte a achiziţionat de la firma SC Someco SA un teren, în suprafaţă de 4.744mp, în vederea extinderii Cimitirului Central, situat în municipiul Târgovişte, str. Constructorilor nr. 10.
  4. La 30.01.2020, prin Hotărârea nr. 27, Consiliul Local al municipiului Târgovişte a acordat Arhiepiscopiei Târgoviştei, dreptul de folosinţă gratuită asupra unui teren în suprafaţă de 54.500 mp, în vederea înfiinţării, organizării şi admnistrării unui cimitir, pe durata existenţei acestuia, dar nu mai mult de 49 ani. În prezent, terenul are categoria de folosinţă arabil extravilan, iar noi facem eforturi deosebite pentru a finaliza documentația în vederea inființării cimitirului.
  5. Prin Hotărârea nr. 116/31.03.2021, Consiliul Local al Municipiului Târgovişte a acordat Bisericii Creştine după Evanghelie-Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România, dreptul de folosinţă gratuită asupra unei părţi din terenul achiziţionat de la SC Someco SA, în suprafaţă de 1.310 mp (numărul cadastral 84316), în vederea înfiinţării, organizării şi admninistrării unui cimitir (construire capelă funerară și asigurare locuri de veci pentru enoriașii celor cinci culte recunoscute de statul român, care funcționează cu biserici proprii în Municipiul Târgoviște), pe perioada existenţei acestuia, dar nu mai mult de 49 de ani.”

Pr. vicar eparhial Ionuț Adrian Ghibanu a mai adăugat, printre altele, că reprezentanţii cetăţenilor în Consiliul Local al Municipiului Târgovişte, indiferent de partidul din care fac parte, ar trebui să rezoneze cu nevoile oamenilor și să susţină implementarea proiectului iniţiat de Arhiepiscopia Târgoviştei.

Arhiepiscopia Târgoviştei şi-a asumat înfiinţarea unui nou cimitir în municipiul Târgovişte, care să includă circa 15.000 locuri de înmormântare. Având în vedere că suma necesară realizării acestui proiect este de circa 15 milioane lei, în anul 2021, s-a solicitat 1 milion lei Consiliului Local al Municipiului Târgovişte, ceea ce reprezintă aproape 7% din investiție. Primăria, astfel, are o contribuție financiară minimă la înființarea cimitirului, putând direcționa banii pe care i-ar fi folosit aici (pentru tot cimitirul) către alte proiecte importante ale urbei noastre.

Dl. Aurelian Cotinescu ar trebui să ştie că înfiinţarea URGENTĂ a unui nou cimitir este stringent necesară având în vedere că, în prezent, în municipiul Târgovişte, situaţia locurilor noi de înmormântare este de-a dreptul alarmantă şi că nu mai există decât un număr infim, în comparaţie cu nevoile reale ale cetăţenilor. NOI NE FACEM GRIJI PENTRU ACEASTĂ SITUAȚIE ȘI NU STĂM LINIȘTIȚI, AȘA CUM NE ÎNDEAMNĂ. Un loc nou de înmormântare se poate obţine numai în caz de deces şi numai la Cimitirul Central, unde, pentru locuitorii oraşului, alţii decât membrii cultelor menţionate mai sus, mai sunt disponibile circa 100 locuri, iar decese avem peste 500 pe an. În celelalte cimitire, „Suseni” şi „Simuleasa”, nu mai există teren disponibil. Ce vom face, oare, anul viitor?

[…] Dl. Aurelian Cotinescu spune că în anul 2019 s-a cumpărat un teren pentru extinderea Cimitirului Central. Aş dori să îl informez că acest fapt s-a petrecut cu un an mai înainte, la începutul lui 2018, deci cu peste 3 ani în urmă, prin Hotărârea Consiliului Local, nr. 47/31.01.2018. Terenul nu are suprafaţa de 4.000 sau 4.000 – 5.000m, cum afirmă domnia sa, ci mai exact are 4.744 mp, din care 1.310 mp au fost acordaţi (HCL nr. 116/31.03.2021), în anul 2021, spre folosinţa gratuită a Bisericii Creştine după Evanghelie, în vederea înfiinţării, organizării şi admninistrării unui cimitir (construire capelă funerară și asigurare locuri de veci pentru enoriașii celor cinci culte recunoscute de statul român, care funcționează cu biserici proprii în Municipiul Târgoviște).

În consecinţă, reprezentanţii cetăţenilor în Consiliul Local al Municipiului Târgovişte, indiferent de partidul din care fac parte, trebuie să înţeleagă că, la un moment dat, toţi vom avea nevoie de un loc de înmormântare, şi să susţină implementarea proiectului iniţiat de Arhiepiscopia Târgoviştei.

Doresc să reamintesc tuturor faptul că în noul cimitir vor exista sectoare cu locuri de înmormântare pentru toate cultele religioase şi pentru atei şi că, în întreaga incintă, se vor construi drumuri şi alei betonate, capelă, camere mortuare, se vor amenaja spaţii verzi, locuri de parcare, staţie pentru transportul în comun şi alte facilităţi demne de un proiect modern, civilizat şi european.

Valoarea totală a investiţiei va fi amortizată într-o perioadă de timp foarte îndelungată, estimată la câteva zeci de ani. Despre sprijinul de 1 milion de lei pe care-l va acorda Primăria, menționez, din nou, faptul că acesta reprezintă aproape 7% din valoarea investiției și că acesta se acordă deoarece s-a înțeles că nici Primăria nu poate face singură URGENT cimitirul, pentru că nu are cele 15 milioane de lei, sau le direcționează către alte proiecte majore, nici Arhiepiscopia nu are toată suma și, astfel, interesul cetățenilor nu poate fi respectat decât dacă ne unim cu toții forțele.

ÎN CONCLUZIE, FAC UN APEL CĂTRE TOȚI POLITICIENII ȘI NU NUMAI SĂ SPRIJINE ARHIEPISCOPIA ȘI ÎNFIINȚAREA URGENTĂ A UNUI NOU CIMITIR!”, a transmis pr. vicar eparhial Ionuț Adrian Ghibanu.

Sursa: Facebook Ionuț Adrian Ghibanu

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top