Cel mai nou parc din Târgoviște se va deschide pe 1 iunie, de Ziua Copilului

Cel mai nou și dotat parc din municipiul Târgoviște se va deschide pe 1 iunie, data la care se sărbătorește anual, la nivel internațional, Ziua Copilului.

Pentru a construi acest parc, Primăria Municipiului Târgoviște a accesat fonduri europene nerambursabile.

Parcul se află lângă Dâmbovița Mall, iar locurile de relaxare amenajate aici sunt potrivite pentru toate vârstele. De exemplu, cât timp cei mici se distrează la locurile de joacă, bunicii sau părinții îi vor putea supraveghea, dar în același timp se vor putea relaxa și citind o carte, asta pentru că o bibliotecă în aer liber reprezintă una dintre dotările noului parc.

„Investiția, care vizează parcul de la fosta UM Gară, din vecinătatea ”Dâmbovița Mall”, a fost realizată de către administrația locală din fonduri europene nerambursabile.

Peste 14.000 mp de spațiu verde, aproximativ 500 de arbori si arbuști din specii rășinoase și foioase, sistemul automat de irigații, iluminatul ambiental modern, piațeta și fântâna arteziană, locul de joacă și de fitness, biblioteca în aer liber, aleile pietonale si pistele pentru biciclete reprezintă numai câteva dintre reperele unei investiții publice care completează o zonă în plină dezvoltare ce cuprinde deja Dâmbovița Mall, drum pe 4 benzi, rețea de iluminat public sau rețea de canalizare.”, a scris Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Facebook Daniel Cristian Stan 

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

copac vant
Previous Story

Vântul face probleme în Dâmbovița. Copaci doborâți pe șosea, la Târgoviște, Comișani și Pucioasa

Next Story

Se reia concursul de la CAS Dâmbovița. Dep. Daniel Blaga: profesionalismul, responsabilitatea și valoarea înlocuiesc pilele sau „prieteniile”

Don't Miss