Oficialitățile din România au decis să lase liber accesul spectatorilor la meciurile care se vor organiza la București în cadrul Euro 2020.
Premierul Florin Cîțu a spus ieri, în cadrul unei conferințe de presă, care vor fi și suporterii care vor putea intra în tribune. ”Avem certificat de vaccinare și în România. Vom face Campionatul European în România pentru persoane vaccinate, deci deja există aceste lucruri. Am spus de la început și am avut discuția cu organizatorii de evenimente – la Cluj, știți foarte bine, m-am întâlnit cu organizatorii celor mai mari evenimente, la București, avem Summerwell la București, și toți au fost de acord că vor să facă aceste evenimente doar cu persoane vaccinate”, a declarat premierul Florin Cîțu.
Primul meci care se va disputa la București va fi duminică, pe 13 iunie, la doar două zile după startul Euro 2020. Austria va juca cu Macedonia de Nord. Meciul urmează să aibă loc de la ora 18.00.
Pe 17 iunie va veni rândul Ucrainei să evolueze la București, cu Macedonia de Nord. Partida e programată la ora 15:00.
Ultimul meci din faza grupelor care se va disputa la București va fi pe 21 iunie, între Ucraina și Austria, de la ora 18:00. De la aceeași oră, dar la Amsterdam, se va desfășura celălalt meci din grupa C: Macedonia de Nord va juca cu Olanda.
Bucureștiul a primit a șasea optime, cea în care se va întâlni locul 1 din grupa F cu locul 3 din grupa A, B sau C. Din Grupa F fac parte Portugalia, Franța, Germania și Ungaria, iar cel puțin una dintre acestea ar putea evolua la București în optimi. Meciul va avea loc la ora 21:00.







