Vaccinare fără programare, începând de sâmbătă (8 mai). Cum va funcționa

06/05/2021
by

Vaccinarea fără programare va fi deschisă în toate centrele de vaccinare din țară începând de sâmbătă, 8 mai, pe tot parcursul programului pentru persoanele peste 60 de ani și de la ora 14.00 pentru celelelate categorii de vârstă, a informat Comitetul National de Vaccinare (CNCAV). În continuare, persoanele care au fost programate prin intermediul platformei au locuri rezervate și vor avea prioritate. În județul Dâmbovița există 26 de centre de vaccinare.

Vaccinarea fără programare, din 8 mai! Prezentare directă în centrele de vaccinare:

➢ În limita capacității centrelor și a dozelor disponibile;

➢ Cu utilizarea bonurilor de ordine eliberate în centre;

➢ Pe tot parcursul programului centrului, pentru persoanele de peste 60 de ani;

➢ După ora 14.00, pentru populația generală, cu vârsta sub 60 ani.

Comitetul Național pentru Vaccinare precizează că prezentarea persoanelor se poate realiza la orice centru de vaccinare, indiferent de tipul vaccinului administrat, iar imunizarea efectivă şi timpul de aşteptare pot fi condiţionate de capacitatea centrului respectiv şi de numărul persoanelor programate la vaccinare în acel centru.

„Menţionăm că persoanele care optează pentru această modalitate extinsă de înscriere în procesul de imunizare vor fi înregistrate direct în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV) şi vor primi adeverinţa de vaccinare, conform procedurilor”

Persoanele programate prin platformă și care au locuri rezervate
conform planificării dețin prioritate la vaccinare. Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului și disponibilitatea dozelor de vaccin, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare. Reamintim totodată, că pentru susținerea ritmului de vaccinare, în perioada 4 – 11 mai, în șapte spitale militare din București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara se desfășoară maratonul vaccinării, 24 de ore din 24, astfel că orice persoană care dorește să se vaccineze se poate prezenta direct în aceste centre, cu actul de identitate valabil, pentru imunizare cu vaccinul produs de compania BioNTech/Pfizer.

Se precizeaza într-un comunicat de presă al CNCAV, din data de 5 mai 2021.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Dragodana (DN 72)- Trafic restricționat, după coliziunea dintre un camion și un autoturism. Două persoane rănite

Next Story

Târgoviște – Împătimiți de „păcănele”, au uitat de restricții. Poliția i-a lăsat… fără bani

Don't Miss