Mircea Vodă (DJ 722) – Se construiește un pod nou. Când va fi gata

in Actualitate/Administrație by
Banner

În comuna Sălcioara (satul Mircea Vodă), pe DJ 722, a demarat construcția unui pod nou, ce va fi finalizat în luna iunie 2021, după cum afirmă surse din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița. Investiția este în valoare de aproximativ 1,8 milioane de lei.

Conform unui comunicat de presă al CJ Dâmbovița:

Sunt în plină derulare activitățile de montare a celor 8 grinzi de beton armat la podul pe DJ 722, la Mircea Vodă, comuna Sălcioara, urmând a fi executată cofrarea, montarea armăturii și turnarea plăcii de suprabetonare.

Președintele Corneliu Ștefan, însoțit de administratorul public al județului, Cristian Avanu, specialiști din partea Direcției Tehnice, precum și de reprezentanții administrației publice locale din comuna Sălcioara, a făcut o vizită pe șantier pentru a vedea care este stadiul acestui proiect.

Până în prezent s-au făcut lucrări de deviere a cursului de apă, infrastructurile podului (constând în realizarea celor 2 culee) și varianta provizorie privind circulația pietonală.

Podul are lungimea de 23,50 m și o deschidere de 18,20 m, lățimea carosabilului fiind proiectată la 7,80 m, iar cea a trotuarelor la 2 x 1,50 m.

Ordinul de începere a lucrărilor de execuție s-a emis în luna februarie 2021, iar constructorul estimează că le va finaliza în luna iunie a anului curent.

Realizarea podului urmărește ca el să aibă capacitatea de a corespunde condițiilor hidrologice privind asigurarea curgerii debitelor și a condițiilor impuse de trafic, corespunzătoare clasei E de încărcare.

Valoarea acestei investiții este de 1.824.331,44 lei, ea acoperind și cheltuielile de proiectare și asistență tehnică, alături de lucrările de execuție propriu-zisă a proiectului.

Banner