fbpx

Platformă de știri și opinii

Președintele CJD, despre Programul Județean de Dezvoltare Locală

in Actualitate/Administrație by
Banner

Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, continuă seria prezentărilor transparente în ceea ce privește investițiile de anul acesta.

Programul Județean de Dezvoltare Locală, proiect unic în țară, lansat de președintele Corneliu Ștefan, va veni în sprijinul tuturor comunităților dâmbovițene. Atât orașele, cât și comunele vor avea șanse egale la dezvoltare. Edilii din întreg județul Dâmbovița pot depune cereri de finanțare pentru proiectele pe care doresc să le implementeze.

Prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, unitățile administrativ-teritoriale vor putea obține o finanțare de până la 50% pentru un proiect. 

Totodată, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a transmis că unul dintre obiectivele acestui program este ca până în 2024 să se reabiliteze 500 de km de sisteme de colectare și dirijare a apelor dintr-un total de 865 de km de drumuri județene.

“TRANSPARENȚĂ ÎN ADMINISTRAȚIE

Încă de anul trecut, am lansat un proiect unic în țară: Programul Județean de Dezvoltare Locală.

Așa cum am promis dâmbovițenilor, voi face tot posibilul pentru ca toate localitățile județului nostru să se dezvolte unitar.

Numai anul acesta, primăriile din județul nostru vor avea la dispoziție sumele necesare pentru investiții în:
– drumurile județene care trec prin centrele civice ale localităților;
– construirea, modernizarea, extinderea trotuarelor, iluminatului public, a sistemelor pluviale;
– realizare, modernizare, reabilitare poduri și podețe aflate pe drumurile județene;
– realizarea de stații pentru transportul în comun;
– amenajare parcări;
– rețele de apă-canal;
– protejarea mediului;
– infrastructură sportivă;
– construirea și modernizarea instituțiilor de învățământ;
– cabinete medicale și dispensare care să asigure acces cât mai rapid la servicii de sănătate.

Prin acest program anual, vreau ca până în 2024 să reabilităm 500 de km de sisteme de colectare și dirijare a apelor dintr-un total de 865 de km de drumuri județene.

De finanțări vor beneficia toate localitățile, indiferent de rangul acestora. Fie că vorbim de comune, orașe sau municipii, toate pot depune cereri de finațare, dar, un aspect foarte important de care trebuie ținut cont, Consiliul Județean Dâmbovița susține maximum 50% din valoarea totală a proiectului, solicitantul urmând să contribuie, la rândul său, cu cel puțin jumătate din suma necesară implementării acestuia.

Vreau, în primul rând, să diminuăm diferențele dintre mediul rural şi cel urban în ceea ce privește calitatea vieții, iar PJDL va avea un rol major în acest sens.”, a scris Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Facebook Corneliu Ștefan

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top