fbpx

Platformă de știri și opinii

Virgil Guran (senator PNL de Dâmbovița): Guvernul a alocat 12,78 milioane de lei, pentru elevii din Dâmbovița

in Actualitate/Educație/Politică by
Banner

Aproximativ 2,5 milioane de euro (12,78 de milioane de lei) vor ajunge la elevii din Dâmbovița, în anul 2021, de la Guvern. Alocarea financiară reprezintă sume de susținere a educației (100 de lei lunar, pentru fiecare elev din Dâmbovița), spune senatorul PNL, Virgil Guran. Acesta spune că Guvernul și-a onorat promisiunea, prin această alocare financiară, și că acum așteaptă ca administrațiile locale din Dâmbovița să își respecte promisiunile, la rândul lor, și să aloce suplimentar fonduri, din bugetele proprii, pentru a întregi acești bani ce sunt destinați elevilor.

“ROMÂNIA EDUCATĂ, nu a fost doar un slogan de campanie.

În decembrie 2020, Guvernul condus de Ludovic Orban, prin H.G. nr. 1064/2020 își asuma un cuantum minim de 100 de lei al burselor elevilor. Voci supărate au fost atunci foarte multe iar pe cât de vocale erau în decembrie 2020 atât de tăcute sunt acum când, în temeiul acelei hotărâri de guvern, fiecărei unități administrative i-au fost alocate fonduri necesare pentru susținerea acestor burse.​ Da, astăzi nici un primar nu vorbește de sumele alocate pentru bursele elevilor din comunitatea sa. Astăzi fiecărui elev merituos, cu rezultate bune la învățătură sau cu o situație materială sub limita sărăciei, îi sunt garantate burse de merit, de performanță sau sociale cu un cuantum ce nu poate fi mai mic de 100 de lei.​Guvernul și-a onorat angajamentul și a alocat 100 de lei pentru fiecare elev, iar autorității locale îi revine sarcina să stabilească o diferență în consiliul local.​Dacă acest cuantum de 100 de lei vi se pare fără relevanță, vă înștiințez că totalul sumelor alocate, în 2021, Județului Dâmbovița este de 12.780.000 lei sau 2,5 milioane de euro.​Este o sumă importantă care intră în comunitățile din județul nostru. Acești bani, cărora li se mai pot adăuga și cei ce vin din partea autorităților locale, pot constitui impulsul care să schimbe viitorul educației copiilor noștri.​Aștept din partea tuturor autorităților locale implicare totală, acolo unde primăriile instituiseră regulamente de acordare a burselor să le adapteze, iar acolo unde nu s-a făcut nimic în acest sens, să treacă imediat și să stabilească regulamentele de acordare a burselor.Neacordarea acestor burse, acum, în condițiile în care 12,78 milioane lei sunt alocate, finanțate, este o crimă împotriva copiilor noștri, o crimă împotriva viitorului țării.La sfârșitul anului vom vedea care sunt comunitățile care au investit în educație și care nu!

A scris Virgil Guran, pe pagina de facebook a PNL Dâmbovița.

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top