fbpx

Platformă de știri și opinii

Chindia joacă astăzi cu FC Voluntari

in Sport by
Banner

    Roș-albaștrii dispută astăzi un meci foarte important, cu FC Voluntari (ora 17.30), în etapa a 29-a a Ligii I, pe stadionul Gloria din Buzău. Băieții antrenați de Emil Săndoi s-au impus în tur cu 2-1, prin golurile marcate de Daniel Popa și Daniel Florea. Golgheterul echipei dâmbovițene, Popa (șase reușite în acest sezon) va lipsi astăzi, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. “Știm că ne așteaptă o partidă grea. Ne gândim și că toate aceste puncte se vor înjumătăți. Cu excepția lui Popa, suspendat, nu avem alți accidentați sau indisponibili. Întâlnim o echipă care era în formă înaintea întreruperii campionatului, cu rezultate surprinzătoare în ultima vreme, trei victorii și o remiză. Obiectivul nostru este să câștigăm acest meci”, a prefațat antrenorul Emil Săndoi disputa cu FC Voluntari, formație pe care a învins-o de două ori cu același scor, 2-0, de la preluarea mandatului, în iulie anul trecut. 
    Echipa din Târgoviște ocupă locul 9 în clasament, cu 36 de puncte după 28 de etape, și mai are de jucat, în afara meciului de astăzi, cu FC Argeș, vineri, ora 20.30, la Pitești, în ultima rundă a sezonului regular.  Jocul de la Buzău va fi condus la centru de Horațiu Feșnic, asistat de Valentin Avram și Alexandru Cerei. 

Sursa: AFC Chindia Târgoviște

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Sport

Go to Top