fbpx

Platformă de știri și opinii

Dep. Ionuț Vulpescu: „social-democrația NU a fost și nici nu este ideologia unei singure clase”

in Actualitate/Politică by
Banner

Ionuț Vulpescu, deputat PSD de Dâmbovița, într-o postare pe pagina sa de Facebook, a amintit că s-au împlinit 128 de ani de la înființarea primei formațiuni social-democrate din România.

Deputatul Ionuț Vulpescu a subliniat că social-democrația nu a fost și nu este ideologia unei singure clase, cea muncitoare, și a transmis că are mare încredere „în viitorul social-democrației europene pentru că mai ales în această pandemie, de la stânga spectrului politic s-a scris, în multe state moderne, progresiste, ale continentului, agenda celor mai bune soluții pentru gestionarea acestui impas.”

„Celebrăm 128 de ani de la înființarea primei formațiuni social-democrate din România într-un moment critic pentru țară. Ștergerea unei părți a istoriei naționale este premeditată, și are ca drept scop înlesnirea anulării actualului contract social, tot mai restrâns și mai supus atacului nemilos al unui neo-liberalism fără limite, și fără milă. Acest contract social, când implicit, când explicit, a început să fie scris și pus în operă odată cu ascensiunea social-democrației, atât în Europa, cât și în România.

Acum ni se spune că nu mai avem nevoie de el, pentru că nu mai avem clasă muncitoare. Doar că social-democrația NU a fost și nici nu este ideologia unei singure clase, cea muncitoare, care nu a murit, doar s-a metamorfozat, în funcție de schimbările induse de noile tehnologii, spre pildă.

Asta nu înseamnă că oamenii care nu mai lucrează în domenii industriale nu mai au nevoia de a fi reprezentați politic. Lor li se alătură, în nevoia de reprezentare, cei care lucrează pe cont propriu, intelectualitatea precarizată de noile tehnologii, o parte a clasei de mijloc, și ea la limita precarizării, etc. Clasa populară emergentă este, acum, cea pe care social-democrația are obligația să o reprezinte!

Este absurd să vezi cum, în numele luptei cu <<socialismul>>, suprapus ideologic greșit, în toate nuanțele sale, cu „comunismul”, actuala putere vrea să distrugă ceea ce a mai rămas din mișcarea sindicală.

Revenirea în bătălia de idei trebuie să plece de la readucerea istoriei social-democrației în atenția oamenilor, pentru a înțelege că lucrurile au o evoluție, în timp, că nu ne putem dezice de trecut, că nu are de ce ne fi rușine de el. Nu doar <<dreapta>> a dat martiri în anii totalitarismelor românești, ci și stânga social-democrată. Lupta noastră actuală trebuie să fie pentru valori și principii, pentru afirmarea drepturilor și libertăților fundamentale.

Solidaritatea nu este ceva ce are sens doar în spațiul virtual, cum cred tot mai mulți din generațiile Revoluției Tehnologice. Solidaritatea este construită de oameni concreți, cu proiecte concrete. Concretă, așa cum este istoria social-democrației care niciodată nu a construit comunități în absența solidarității. Ziua Social-Democrației este sărbătoarea acestei forme de solidaritate care astăzi, în timpuri de pandemie, e testată la limita solitudinii.

Crezul meu este însă că această aniversare produce o actualizare a ideologiei social-democrate ca platformă marcată de soluțiile necesare pandemiei ca stare de excepție: protecție socială, combaterea ilegalităților și polarizărilor economice, respectiv sociale, sprijinirea domeniilor defavorizate, printre care cultura e prima afectată în sens major: la nivelul resurselor umane și al instituțiilor deopotrivă. Un antidot ideologic pentru o criză care provoacă toate formele de insecuritate: sanitară, economică, socială.

Cred în viitorul social-democrației europene pentru că mai ales în această pandemie, de la stânga spectrului politic s-a scris, în multe state moderne, progresiste, ale continentului, agenda celor mai bune soluții pentru gestionarea acestui impas.”, a scris deputatul Ionuț Vulpescu pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Facebook Ionuț Vulpescu

Distribuie pe
Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top