fbpx

Platformă de știri și opinii

Elevii din orașele aflate în carantină nu scapă de examenele naționale

in Actualitate/Educație by
Banner

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că se vor lua toate măsurile necesare pentru ca elevii din orașele aflate în carantină să-și poată susține examenele naționale, cu prezență fizică.

Dacă totuşi, în perioada examenelor naţionale, vom avea localităţi carantinate, am iniţiat deja discuţiile cu CNSU în vederea obţinerii unei derogări, unei excepţii, sigur, cu respectarea accentuată a regulilor de protecţie sanitară, dar care să permită elevilor, oricărui elev din această ţară să meargă să susţină Evaluarea naţională sau Bacalaureatul pentru că sunt examene esenţiale, determinante pentru viitorul fiecărui elev”, a declarat Cîmpeanu, luni seară.

Ministrul Educației a fost întrebat dacă va exista și anul acesta o a doua sesiune a examenelor, astfel încât elevii cu probleme medicale să poată susține Evaluarea Națională sau Bacalaureatul în siguranță:

Nu sunt adeptul unei organizări… Dacă va fi nevoie, sigur că vom lua în considerare acest lucru, dar obiectivul pe care îl avem este să organizăm examenele naţionale la datele planificate pentru a asigura predictibilitatea, sunt cunoscute aceste date acum, cu prezenţă fizică, pentru a asigura relevanţa, şi cu o tematică adaptată specificului acestui an şcolar care a fost total atipic”, a mai declarat acesta.

Ministrul ia în calcul și cel mai rău scenariu, acela în care vor fi foarte multe orașe carantinate, însă „chiar şi în această situaţie vom analiza în ce măsură se poate gestiona riscul epidemiologic, având în vedere importanţa acestor examene naţionale, pentru a putea face o derogare pentru zilele în care se organizează examene naţionale, dar suntem încă departe, să ajungem acolo, eu rămân optimist că nu vom fi în acea situaţie”.

Până acum, aproximativ 33% dintre angajații din învățământ și 50% dintre cadrele didactice s-au vaccinat împotriva Covid-19.

„În condiţiile astea, sunt optimist că vom putea avea o siguranţă sanitară în şcoli care să ne permită să organizăm examenele naţionale”, a mai adăugat Cîmpeanu.

Sursa: Știripesurse

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top