Caz ciudat la Teiș în Dâmbovița, în după amiaza zilei de 23 februarie. Un pompier dâmbovițean a fost accidentat de o mașină, ce circula pe strada unde se afla o autospeciala de la ISU, din al cărei echipaj făcea parte și pompierul accidentat, ce venise alături de colegii săi pentru a stinge un presupus incendiu.
Se pare că a fost vorba de o alarma falsă, bărbatul care a solicitat intervenția pompierilor fiind într-un conflict cu fiul acestuia pe care, spune barbatul, îl bănuia că intenționează să îi dea foc casei. Totuși, se pare că a fost de credibil, deoarece la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de la ISU Dâmbovita, ce însă nu au avut de stins niciun incendiu.

Unul dintre pompieri a fost totuși rănit în acțiune. Conform unui comunicat al polițiștilor de la IPJ Dâmbovița:
Un bărbat de 41 de ani a fost acroșat și accidentat de un autoturism condus de o femeie de 34 de ani. Bărbatul a fost condus de urgență la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviste, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Se pare că pompierul a fost acroșat de mașina ce încerca să se strecoare pe lângă mașina de pompieri, lângă care se afla și pompierul, dar din cauza spațiului strâmt aceasta a croșat bărbatul aflat la intervenția celor de la ISU.
Cei de la ISU Dâmbovița nu au transmis niciun punct de vedere, până acum, legat de acest incident.