fbpx

Platformă de știri și opinii

Dep. Ionuț Vulpescu, despre legea care va permite ca experții autorizați de Ministerul Culturii să poată reevalua bunurile care constituie patrimoniul cultural național

in Actualitate/Politică by
Banner

Ionuț Vulpescu, deputat PSD de Dâmbovița, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, a vorbit despre proiectul de lege prin care ar urma ca experții autorizați de Ministerul Culturii să poată reevalua bunurile culturale mobile care constituie patrimoniul cultural național.

“Una dintre problemele cele mai complicate cu care se confruntă în special muzeele din România va fi rezolvată în curând. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților a avizat favorabil proiectul de lege pe care l-am inițiat, ce va permite ca experții autorizați de Ministerul Culturii să poată reevalua bunurile culturale mobile care constituie patrimoniul cultural național. Măsura va duce la economii importante în bugetele muzeelor, într-o perioadă în care cultura cerșește bunăvoința guvernanților, pentru a supraviețui.

În prezent, deși bunurile culturale mobile din patrimoniul instituțiilor muzeale sunt evaluate inițial de experți autorizați de Ministerul Culturii, persoane care au studii avansate în domenii precum istoria sau arta, iar clasarea în patrimoniul național este efectuată în baza unei astfel de evaluări, reevaluarea lor poate fi făcută doar de evaluatori autorizați în condițiile legii. Este un non-sens ca persoana care a evaluat inițial un bun să nu îl poată reevalua, ca să nu mai vorbim de costurile pe care le presupune această reevaluare atunci când trebuie contractate asemenea servicii.

Proiectul de lege așteaptă și votul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, raportul fiind comun, iar apoi va fi trimis plenului pentru votul final.”, a declarat Ionuț Vulpescu, deputat PSD de Dâmbovița.

Sursa: Facebook Ionuț Vulpescu

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top