fbpx

Platformă de știri și opinii

Niculești: Se lucrează la rețeaua de alimentare cu gaze naturale

in Actualitate/Administrație by
Banner

Dorinel Soare, primarul comunei Niculești, a vorbit, într-o conferință de presă, despre proiectele pe care urmează să le implementeze în unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce, chiar și în situația actuala în care bugetul fiecărei localități va avea de suferit modificări majore.

Primarul social-democrat a amintit despre investițiile finalizate anul trecut la căminul cultural, școala și grădinița din Niculești, iar despre anul acesta, chiar dacă bugetul nu va mai fi la fel de generos, edilul promite că lucrurile nu vor stagna la nivelul comunei Niculești.

“Bugetul pe care l-a prezentat primul-ministru, pentru noi, ca administrații locale, este un dezastru. Nu știu cum ne vom descurca cu obiectivele pe care ni le-am propus și chiar și cu cheltuielile curente, întrucât se constată că s-a tăiat, sub o formă sau alta, mascat sau nu, din sumele care erau alocate, în general, pentru administrațiile publice locale, sperând ca în dezbaterea proiectului de buget să accepte amendamentele Partidului Social Democrat, și nu numai.

De unde se promitea că dreapta va face minuni, vedem că nu poate nici măcar să mențină ritmul pe care l-a avut PSD-ul, ci dimpotrivă, scade. (…) Noi ne vedem acum de administrație, că asta trebuie să facem! Când avem timp, facem și politică”, a declarat Dorinel Soare, primarul comunei Niculești.

Totodată, Primarul Dorinel Soare dă asigurări că în comuna Niculești se lucrează la rețeaua de alimentare cu gaze naturale, un proiect care valorează 90 de miliarde de lei vechi.

Dacă totul va decurge conform proiectului, constructorul l-a asigurat pe primar că rețeaua de gaze va putea fi dată în folosință până în august 2021.

Pentru început sunt vizate străzile principale, pe parcurs rețeaua urmând să fie extinsă în toată comuna Niculești.

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top