Numai atunci când pui binele aproapelui mai presus decât al tău, vei birui tot ceea ce se ridică în calea vieții tale!

in Opinii/Religie by
Banner

Coloană fundamentală a existenței umane, credința este autentica lentilă prin care putem vedea realitatea așa cum este și care ne oferă posibilitatea de a trece, întotdeauna, cu demnitate prin toate valurile vieții.

Credința puternică manifestă un curaj extraordinar, fiindcă este speranța bine înrădăcinată în Dumnezeu și hotărârea puternică de a merge neabătut mai departe, dincolo de orice provocare sau încercare a vieții. O credință mare manifestă un atașament impresionant față de valorile fundamentale lumii noastre, precum și dorința de a merge mai departe pe drumul vieții, călăuziți de Creator.

Femeia cananeancă despre care mărturisește Evanghelistul Matei a rămas peste milenii un exemplu de credință, de încredere nezdruncinată în puterea lui Dumnezeu și de extraordinară vivacitate. În pofida tuturor adversităților și a oricărui  argument contra, ea crede, se abandonează puterii invincibile a lui Dumnezeu și primește vindecarea fiicei ei bolnave.

Mă gândesc, oare dacă am avea lideri credincioși, măcar în majoritate, atunci nu cumva  ar merge mai bine comunităților și țării noastre? Oare nu ar primi conducătorii noștri ajutorul Domnului Puterilor și ar învinge toate neputințele și provocările vremurilor? Oare nu ne-ar fi la toți mai bine?

Dacă ne uităm în trecut, vedem că istoria este plină de astfel de lideri credincioși, care au știut să-și pună mereu încrederea în Dumnezeu, mai întâi, decât în oameni! Nu credeți? Să vă aduc aminte de Vlad Țepeș, de Mihai Voievod Viteazul, de Ștefan cel Mare și Sfânt sau de Iancu de Hunedoara, ori de Matei Basarab sau de Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu!

Prin credință au biruit pe dușmanii lor, au depășit adversități, au înaintat prin veacul lor, adesea greu și întunecat ca plumbul viziunilor bacoviene, dar au mers mereu mai departe!

Credința cananeencei este o parabolă. O parabolă de abandonare totală în mâinile lui Dumnezeu, fundamentată pe o încredere extraordinară în puterea Lui și pe dorința teribilă de a ajuta pe cel de lângă.

Numai atunci când pui binele aproapelui mai presus decât al tău, vei birui tot ceea ce se ridică în calea vieții tale!

Să credem, să ne rugăm și pe cei credincioși să-i urmăm!

___________________

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște

Banner