De sezon: cele mai dificile pârtii de coborâre din lume

in HOBBY/Sport/Utile by
Banner

FEDERAȚIA INTERNATIONALĂ DE SCHI a făcut o clasificare a celor mai dificile curse de coborâre din lume, care creează mari emoții schiorilor profesioniști.

Pârtiile de coborâre din circuitul Cupei Mondiale în condiții de cursă, nu sunt destinate schiorilor amatori, nici măcar pentru cei avansați. În  mod obișnuit, suprafața lor, marcată cu linii continue și jaloane ce delimitează spațiul de concurs, este acoperită cu o pojghiță de gheață ce strălucește ca sticla, iar pierderea echilibrului pe acesta înseamnă o alunecare lungă și violentă până în gardurile de protecție. Prin urmare, iată care este în opinia FIS, cele mai dificile curse de coborâre din circuitul Cupei Mondiale:

WENGEN, Elveția

Cu o lungime de aproape  4,5 km, cursa de coborâre de la Lauberhorn este cea mai lungă din turul Cupei Mondiale. Aceasta, nu numai că durează două minute și jumătate pentru a o coborî, ci este și pista cu cele mai mari viteze înregistrate, inclusiv recordul neoficial de 161,9 km/h, stabilit de schiorul francez Johan Clarey în ianuarie 2013. Nu este de mirare că schiorii imploră după aer când trec linia de sosire și aproape cad din picioare din cauza efortului imens depus de a lungul cursei.

CORTINA D’AMPEZZO, Italia

Când vine vorba de priveliști uimitoare, Cortina d’Ampezzo este perla circuitului, însă și emoția cea mai mare a fetelor care dau totul pentru a prinde un loc pe podium. Situată în situl de patrimoniu cultural Unesco al Dolomiților, coborârea Cortinei începe în fața celor trei vârfuri Tofane și coboară abrupt pe lângă stâncile cu muchii ascuțite. Pista Olimpia este locul în care legendarul schior austriac Toni Sailer a câștigat aurul la proba de coborâre de la Jocurile Olimpice de iarna din 1956.

Pârtia coboară 900 m diferență de nivel, de de la o altitudine de 2285m și are o lungime de aproximativ 3,4 km.

Kitzbühel, Austria

Nicio listă cu cele mai provocatoare coborâri nu ar fi completă fără temuta cursă Hahnenkamm de pe Streif-ul lui Kitzbühel. Ce înseamnă Kitzbühel pentru marii coborâtori ai lumii? Cam același lucru valabil pentru cei care joacă un meci de Champions League.  Punctele cheie ale acestei pârtii cu o lungime de 3,3km sunt faimoase: porțiuni de coborâre cu înclinare a pantei de 85%, sărituri cu lungimi de până la 60 de metri, diferență de nivel în coborâre de 860 de metri, răsuciri și întoarceri neașteptate, picioare încordate la maxim. Și toate astea reprezintă presiuni enorme pe fiecare schior care trebuie să facă față celei mai provocatoare coborâri din circuitul mondial. Părți ale pârtiei nu sunt nici măcar amenajate pentru schiorul de rând. Acesta le vede numai la televizor sau cel mult ca spectator pe margine. Pentru a trăi emoția acestei impresionante curse, nu ratați să vedeți filmul „Streif – One Hell of a Ride.

St Moritz, Elveția

Ne întoarcem in Elveția, paradisul fiecărui iubitor de sporturi montane din lume. Aici se desfășoară o altă etapă de Cupă Mondială la coborâre, pe pârtia Corviglia din St Moritz. Aceasta este chiar mai abruptă decât înfiorătorul Streif. Rampa de start care are o lungime de 150m și o înclinație de 45°, este denumită de schiori “căderea liberă”. Viteza atinsă aici este amețitoare, 0-140 km/h în numai 6 secunde, mai puțin chiar decât multe mașini sport performante.  Diferența de nivel coborâtă este în jur de 800 m, iar lungimea variază de la cursă la cursă.  Spre deosebire de doamne, care concurează în mod regulat, la St Moritz, cursa masculină de pe Corviglia se tine secvențial.

Garmisch-Partenkirchen, Germania

Astăzi, există două curse de coborâre pe pârtia Kandahar din orașul geamăn Garmisch-Partenkirchen, numărul 1 pentru feminin și numărul 2 pentru masculin. În timp ce cursa feminină se mândrește cu un gradient de 85% pe coborâre, cursa masculină atinge 92%.

Intrată pentru prima dată în circuitul mondial în 2009, cursa de coborâre de pe pârtia Kandahar, care pornește de pe vârful Kreuzeck (1690m), implică cea mai abruptă întindere dintre toate pârtiile anuale ale Cupei Mondiale. Are o lungime de 3,3 km și o diferență de nivel în coborâre de 950 m.

Pârtia Kandahar este numită astfel în onoarea lui Frederick Roberts, un lider militar britanic care s-a întors din Afganistan ca „Conte de Kandahar”

                SURSA: https://www.redbull.com

Banner