fbpx

Platformă de știri și opinii

ÎPS Nifon, mesaj cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române

in Actualitate/Religie by
Banner

Cu bucurie, celebrăm astăzi 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, unul din marile momente ale istoriei noastre, care a manifestat solidaritatea și unitatea noastră națională și a prefațat, cu aproape șase decenii înainte, făurirea României Mari.

Cu deosebit curaj și statornică hotărâre, Adunările elective din Muntenia și Moldova au ales să aibă același domnitor, pe Alexandru Ioan Cuza, aprofundând în mod ireversibil unirea celor două Principate și oferind o mărturie de voință comună Europei și lumii.

De asemenea, slujitorii Bisericii noastre au sprijinit mișcarea unionistă, iar dintre aceștia amintim pe Mitropolitul Sofronie Miclescu, Episcopii Calinic al Râmnicului, Clement al Argeșului și Filotei al Buzăului, dar și pe Arhimandriții Neofit Scriban și Melchisedec Ștefănescu.

La București, lucrările Divanului Ad-hoc s-au desfășurat sub președinția Mitropolitului Nifon, care a subliniat atunci, cu entuziasm și hotărâre, că unirea se sprijină pe unitatea de neam și de credință. Ierarhii și preoții Bisericii noastre strămoșești au susținut și promovat unirea Principatelor, prin predici, scrisori pastorale, articole, tipărituri speciale și prin îndemnuri, susținute, constante și persistente, adresate credincioșilor.

Prin intermediul limbii române, tiparului și întregii sale misiunii pastorale, dar și a numeroaselor sale personalități, Ortodoxia românească a contribuit decisiv la dezvoltarea și aprofundarea unității noastre naționale.

Urmând exemplul entuziast al înaintașilor noștri, avem datoria de a le continua strădania, înlăturând din viețile noastre dezbinarea, cearta, și răutatea, pentru a promova comuniunea, unitatea, solidaritatea și binele comun.

Împărtăşindu-vă arhiereşti binecuvântări tuturor, vă doresc multă sănătate, prosperitate, pace şi bucurie!

La mulţi ani!

† N I F O N,

ARHIIEPISCOP ȘI MITROPOLIT

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top