Constantin Ana s-a vaccinat împotriva COVID-19

in Actualitate/Administrație by
Banner

Constantin Ana, primarul orașului Pucioasa, a făcut vaccinul împotriva COVID-19.

Edilul a trecut deja printr-un episod al bolii și, din nefericire, a pierdut persoane dragi din familie din cauza coronavirusului.

Pentru a se autoproteja, dar și pentru că îi pasă de persoanele din jur, Constantin Ana nu a mai așteptat până la etapa a treia a vaccinării, acolo unde sunt încadrate Autoritățile Publice Locale. Primarul orașului Pucioasa suferă de diabet zaharat, fapt pentru care s-a putut programa în această etapă, cu ajutorul medicului de familie.

“Deși Autoritățile Publice Locale sunt trecute la <<și alții>> și încadrate în etapa a treia de vaccinare, eu, fiind bolnav cronic de diabet zaharat, am fost programat de către medicul de familie pentru a mă vaccina împotriva Covid 19!

Așa că astăzi, m-am prezentat emoționat și plin de speranță la Centrul de vaccinare din incinta Spitalului Orășenesc Pucioasa.

Lucrurile au decurs simplu și natural, iar la câteva zeci de minute am părăsit spitalul, fără absolut nicio problemă, având însă certitudinea că am făcut ceea ce trebuia pentru mine, familia mea și comunitatea din care fac parte!

Cu toate că îmi doresc să evit o nouă polemică, fără sens, vă îndemn pe toți să faceți acest pas și atunci când se va putea, VĂ ROG să vă vaccinați!

Speranța pentru o viață normală pentru noi și copiii noștri se află, în acest moment, DOAR în vaccinul anti Covid!!!

Restul este doar un spectacol inutil, care nu știu cui servește…”, a scris ptimarul Constantin Ana pe pagina sa de Facebook.

Banner