fbpx

Platformă de știri și opinii

Municipiul Moreni reintră în scenariul roșu de funcționare, din cauza COVID-19, din 16 ianuarie

in Actualitate/Administrație/Sănătate by
Banner

Primul oraș dâmbovițean ce reintră în scenariul roșu de funcționare, din cauza creșterii ratei de incidență a cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus (COVID-19, SARS-CoV-2,) este muncipiul Moreni.

Aszăzi, 15 ianuarie, rata de incidență a cazurilor a ajuns, la Moreni, la nivelul de 3,11 la mie ( 60 de cazuri active în ultimele 14 zile). În aceste condiții, conform CJSU Dâmbovița, din data de 16 ianuarie 2021, orașul va intra în scenariul 3, cel în care barurile, restaurantele, instituțiile de spectacol, sălile de jocuri de noroc,etc urmează să fie închise, nemaiputând desfășura activități cu public.

Hotărârea nr.8/15.01.2021, CJSU Dâmbovița.

Art.1. Se constată depăşirea limitei de 3/1.000 locuitori a ratei de incidenţă
cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în Municipiul Moreni (3,11 cazuri/1000 locuitori);
Art.2. Unitatea administrativ-teritorială prevăzută la art. 1 va aplica măsurile specifice intervalului de referinţă al incidenţei ratei cumulate a cazurilor pe ultimele 14 zile prevăzute de H.G. nr. 3/12.01.2021.
Art.3. Se constată depăşirea limitei de 1,5/1.000 locuitori a ratei de incidenţă
cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile în comuna Brezoaele (2,01 cazuri/1000 locuitori) și se constată menținerea depășirii după 14 zile a limitei de 1,5/1.000 locuitori a ratei de incidenţă cumulată a cazurilor în comuna Braniștea (1,78 cazuri/1000 locuitori);

Art.4. Unitățile administrativ-teritoriale prevăzute la art. 3 vor aplica
măsurile specifice intervalului de referinţă al incidenţei ratei cumulate a cazurilor pe ultimele 14 zile prevăzute de H.G. nr. 3/12.01.2021;

Art.5. Măsurile specifice se aplică pentru o perioadă de 14 zile, începând cu
data de 16.01.2021, în unitățile administrativ-teritoriale prevăzute la art. 1 și 3;

Art.6. Prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, prezenta hotărâre se publică pe site-ul Instituţiei Prefectului – judeţul Dâmboviţa(Secţiunea: Activităţi_Situaţii de Urgenţă) şi se transmite Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița precum şi primarilor, în calitate de preşedinţi ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă din următoarele unităţi administrativ-teritoriale: Moreni, Brezoaele, Braniștea.

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top