fbpx

Platformă de știri și opinii

AMR cere Ministerului Sănătăţii asigurarea resurselor financiare pentru organizarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19

in Actualitate/Administrație by
Banner

Primarii municipiilor din România și-au arătat nemulțumirea față de proiectul Ordonanţei de urgenţă iniţiat de Ministerul Sănătății potrivit căruia fondurile pentru centrele de vaccinare se vor asigura  din bugetul autorităţilor administraţiei publice locale.

Astfel, Asociația Municipiilor din România (AMR) solicită Ministerului Sănătăţii asigurarea resurselor financiare necesare pentru organizarea, dotarea şi operaţionalizarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19,  precum şi asigurarea resurselor pentru plata personalului medico-sanitar şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare, indiferent de locaţie.

Și Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște și membru al Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, a taxat această intenție a actualei guvernări de a lăsa problema centrelor de vaccinare în grija administrațiilor locale.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, edilul târgoviștean a publicat textul integral transmis de AMR.

“În calitate de membru al Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, am adoptat, alături de colegii mei primari de municipii, o poziție publică prin care ne exprimăm dezacordul cu privire la intenția nelegală a Guvernului de a “transfera” toate obligațiile privind organizarea, dotarea și operaționalizarea centrelor de vaccinare precum și pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar, în sarcina comunităților locale.

<<Având în vedere prevederile proiectului Ordonanței de urgență inițiat de către Ministerul Sănătății cu privire la unele măsuri pentru organizarea, dotarea și operationalizarea centrelor de vaccinare precum și pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare, Asociația Municipiilor din România :

  1. Constată ignorarea de către Ministerul Sănătății a principiului potrivit căruia nicio o alocare de atribuții în sarcina administrației publice locale să nu fie realizată fără o alocare financiară corespunzătoare!
    Potrivit art. 6 din proiectul OUG:
    (1) Pentru funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID 19, din bugetul autorităților administrației publice locale se asigură fondurile necesare asigurării finanțării următoarelor categorii de cheltuieli:
    a. pentru organizarea, dotarea și operaționalizarea centrelor de vaccinare;
    b. pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare împotriva COVID 19 organizate cu această destinație în alte locații în afara unităților sanitare;
    Asociația Municipiilor din România a susținut și susține principiul european al subsidiarității, potrivit căruia decizia trebuie să fie luată de către autoritatea administrației care se află cel mai aproape de cetățean, cu descentralizarea și alocarea resurselor financiare aferente .
  2. Solicită Ministerului Sănătății asigurarea resursei financiare aferente pentru organizarea, dotarea și operaționalizarea centrelor de vaccinare precum și pentru plata personalului medico-sanitar și auxiliar care își desfășoară activitatea în cadrul centrelor de vaccinare, indiferent de locație.
    Asociația Municipiilor din România arată faptul că bugetele administrațiilor publice locale se vor adopta la 45 de zile de la adoptarea legii bugetului de stat pentru anul 2021 (cel mai probabil martie, aprilie, 2021). De asemenea, cheltuielile aferente procesului de vaccinare transferate fără resursă financiară în sarcina administrațiilor publice locale vor împiedica administrațiile locale să asigure finanțarea corespunzătoare a altor obligații și servicii legale oferite cetățenilor.

Asociația Municipiilor din România reafirmă implicarea pragmatică a primarilor în susținerea și operaționalizarea procesului de vaccinare pe care îl consideră de interes național, de protejare a sănătății publice și extrem de important în procesul de revenire la starea de normalitate pe care am avut-o înainte de pandemie. Dar, în egală măsură, solicită Ministerului Sănătății asumare de responsabilități, nu doar transfer de atribuții către administrația locală, fără asigurarea resursei financiare aferente.>>, a scris Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, pe pagina sa de Facebook.

Sursa: Facebook Daniel Cristian Stan

Banner

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top