fbpx

Platformă de știri și opinii

Concluziile lui Emil Săndoi după amicalul cu Craiova: “A fost un antrenament bun!”

in Sport by
Banner

Chindia a remizat cu Universitatea Craiova, 1-1 la Buftea, într-o partidă amicală în care ambii antrenori au utilizat formule apropiate de cele de bază. Golul Chindiei a fost marcat de Rață, în timp ce pentru olteni a înscris Constantin. “Eu cred că a fost un antrenament bun pentru ambele echipe, pentru că până la urmă, ați văzut, nu prea am făcut schimbări. Așa ne înțeleseserăm de la început. Cred că a fost un joc util și pentru ei, și pentru noi. Trebuie să recunoaștem, Craiova are o echipă foarte bună și un lot valoros. În rest, nu pot să spun că nu sunt mulțumit de prestația pe care au avut-o băieții. Cred că am arătat ca o echipă disciplinată. Nu știu dacă merita cineva să câștige, a fost un joc echilibrat”, a declarat antrenorul Chindiei, Emil Săndoi, după joc.

Târgoviștea îl testează în aceste zile pe Giani Stere, un jucător de 21 de ani trecut pe la Deva și Timișoara. Stere a evoluat în primul amical de ieri, pierdut de dâmbovițeni cu 0-3. Săndoi spune că are nevoie de transferuri: “Nouă sigur ne mai trebuie jucători. Mai suntem în discuții cu ceva jucători. Obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare. Sperăm să ne completăm grupul, pentru că sunt atâtea intermediare… va fi dezastru. Sperăm să mai completăm cu 3-4 jucători cu experiență, pe care putem să îi integrăm rapid, nu pentru experimente”.

Foto: Facebook Universitatea Craiova

Banner

Ultimele stiri din Sport

Go to Top