Sen. Virgil Guran (PNL): voi fi și vocea celor care ne-au votat!

in Actualitate/Parlament/Politică by
Banner

COMUNICAT DE PRESĂ. La prima ședință a Senatului din noua legislatură, am fost ales lider al grupului senatorilor PNL. Prin votul colegilor, voi reprezenta vocea autorizată a senatorilor liberali.

Încrederea colegilor mei mă onorează și mă obligă, în egală măsură. În actuala conjunctură, rolul Senatului, al Parlamentului în ansamblu pentru reforma de care România are atâta nevoie, este crucial. De aceea, din poziția pe care o ocup mă voi strădui să fiu nu doar vocea grupului liberal din Senat, dar și a românilor care ne-au votat.

Vom iniția, în camera superioară a Parlamentului, proiecte de legi menite a corecta erorile din trecut și a consolida statul de drept în România. Mă voi bate pentru măsurile benefice cetățenilor, fie că vorbim de măsuri economice, sociale sau de altă natură.

Proiectele demarate de guvernarea PNL în județul Dâmbovița, în ultimul an, atât de importante pentru dezvoltarea județului, vor fi urmărite și sprijinite cu toată tăria și din Parlament. Personal, voi veghea ca nu cumva eforturile noastre să fie deturnate, zădărnicite, din incompetență sau din interese de altă natură.

Dâmbovița a fost și este județul pe care îl iubesc, în care vreau să trăiesc și pe care sunt onorat să îl reprezint în Senatul României. De aceea, nimic din ceea ce privește județul nostru nu îmi este nici străin, nici indiferent.

Îi asigur pe dâmbovițeni de respectul meu și al colegilor mei din PNL.

Senator Virgil GURAN,

Președinte PNL Dâmbovița

Banner