fbpx

Platformă de știri și opinii

Lucrări complexe la podurile și pasajele de pe centura municipiului Târgoviște

in Actualitate/Administrație by
Banner

Continuă lucrările la podurile și pasajele rutiere de pe șantierul de reabilitare și modernizare a centurii municipiului Târgoviște.

Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, verifică frecvent stadiul lucrărilor. Edilul a transmis că s-a reluat circulația pe două sensuri pe podul vechi de la Teiș. Aici urmează să se toarne stratul de uzură și să se realizeze rosturile de dilatație. Primul strat de asfalt pe noul pod a fost deja turnat, iar acum se lucrează la parapet.

De asemenea, a fost realizată și pasarela de acces de pe strada Cornel Popa pe strada Mihai Bravu și se lucrează la cel de-al doilea sens al pasajului de pe strada Petru Cercel.

Pentru inelul doi al centurii municipiului Târgoviște, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a anunțat că instituția pe care o conduce se va asocia cu Ministerul Transporturilor. Astfel, se vor obține fonduri pentru modernizarea a 14 km de drum în jurul municipiului Târgovişte.

“Inelul 2 de centură al reședinței de județ va duce la crearea unei adevărate zone metropolitane ce va include mare parte din localitățile periurbane aflate în apropierea municipiului.”, a declarat președintele Consiliului Județean Dâmbovița.

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top