Europa este prima regiune în care s-au înregistrat peste 500.000 de decese cauzate de Covid-19

În Europa s-au înregistrat peste jumătate de milion de decese cauzate de Covid-19. Încă din luna octombrie, Europa a redevenit epicentrul pandemiei, alături de SUA, după ce mai fusese deja în perioada martie-aprilie.

Cele 52 de țări de pe teritoriul Europei au înregistrat peste 500.069 de decese la 23.059.233 de cazuri declarate de la începutul pandemiei. America Latină, Caraibe, Statele Unite/Canada, Asia, Orientul Mijlociu și Africa sunt următoarele regiuni contaminate de virusul SARS CoV-2.

În ultima săptămână au fost confirmate 36.895 de decese asociate cu coronavirus în regiunea europeană. Recordul zilnic a fost înregistrat marți, când au existat 6.800 de decese, ceea ce înseamnă un record de la începutul pandemiei și până acum.

Săptămâna trecută a fost raportată o medie a cazurilor zilnice din Europa, dar și la nivel mondial. Astfel, la nivelul Europei s-au declarat 243.000 de noi cazuri zilnice, ceea ce reprezintă aproximativ o treime din cele 750.000 la nivel mondial.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat asupra riscului ridicat de agravare a epidemiei la începutul anului viitor, atrăgând atenţia mai ales asupra sărbătorilor de iarnă şi cerând populaţiei „să poarte mască şi să menţină distanţarea socială″ inclusiv în această perioadă, conform știrileprotv.

Totodată, mai multe state au anunțat noi restricții ce vizează sărbătorile de la sfârșitul acestui an.

Sursa: Știrileprotv

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

PNL Dâmbovița, replică la acuzele PSD: „Un exemplu nefericit de dezinformare, care nu folosește nimănui”

Next Story

Constantin Ana, mesaj emoționant transmis din izolare

Don't Miss