Lucieni (DN 72)-Coliziune între trei mașini. Două persoane rănite

11/12/2020
by

Un accident, în care au fost implicate trei autoturisme, a avut loc pe DN 72, granița dintre localitatile dâmbovițene Lucieni și Ungureni. În urma impactului deosebit de puternic, două persoane au fost accidentate și au fost transportate de urgență la spital, la Târgoviște.

„Astăzi, 11 decembrie 2020, în jurul orei 11:30, pompierii târgovișteni au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier soldat cu trei victime, ce a avut loc pe DN 72, în intersecția dintre localitățile Lucieni și Ungureni, în care au fost implicate trei autoturisme.La locul evenimentului, pompierii de la Detașamentul Târgoviște s-au deplasat cu o autospecială de intervenție și un echipaj de ambulanță SMURD.Paramedicii SMURD au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat unei persoane rănite și transportul acesteia la UPU Târgoviște, iar pompierii au acționat pentru asigurarea zonei și sablarea carosabilului.Celelalte două victime au fost asistate medical și transportate la UPU Târgoviște de echipajele de ambulanță SAJ, sosite la fața locului.”

Sursa foto articol-ISU Dâmbovița

Au precizat pompierii de la ISU Dâmbovița, ce au intervenit la locul accidentului.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Nicolae Ciucă (premier interimar): „Starea de alertă se prelungește cu 30 de zile”. Vezi noutățile

Next Story

COVID-19, 11 decembrie: 6460 de cazuri noi/ 168 de decese/ Nou record la ATI-1299 de pacienți

Don't Miss