Virgil Guran dezminte zvonurile privind demiterea sa: ”NU MOR CAII CÂND VOR CÂINII!”

in Actualitate/Politică by
Banner

COMUNICAT DE PRESĂ

Apariția în spațiul public a unor informații false despre presupusa demitere din funcția de consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului arată din nou, dacă mai era nevoie, că zvonistica și dezinformarea sunt arme redutabile ale celor care nu doresc binele României, ci urmăresc alte ținte.

Spre dezamăgirea, chiar disperarea detractorilor mei, țin să precizez că nu am fost demis de premierul interimar. Sunt în continuare la dispoziția premierului, deși zilele următoare va trebui să îmi înaintez demisia pentru a prelua mandatul de senator, obținut la alegerile din 6 decembrie.

Îi asigur din nou pe dâmbovițeni că indiferent de poziția pe care o voi ocupa, județul Dâmbovița, pe care îl voi reprezenta în Senatul României, va fi preocuparea mea de căpătâi. Mă voi bate pentru ca proiectele demarate în județ să nu fie abandonate sau deturnate. Pentru asta avem nevoie, în continuare, de susținerea dâmbovițenilor.

În paralel, vom continua procesul de întărire a organizației județene și a structurilor PNL din teritoriu, într-un județ în care, până cu câțiva ani în urmă, PNL se ”bătea” pentru locul 3!

Petru colportori și zvonaci de profesie, un proverb românesc: NU MOR CAII CÂND VOR CÂINII!

Virgil Guran,

Președinte PNL DÂMBOVIȚA

Banner