„În chestiunile mari, în acelea de ordin moral care stăpânesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare şi naţionalitate, nu pot fi preţuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor.„ Așa vorbea marele nostru înaintaș, reper al vieții publice românești, Ion I.C. Brătianu, acum mai bine de un secol, cu simțul realității și al istoriei, dar, mai ales de pe o certă poziție morală.
Astăzi este vorba despre una din acele mari „chestiuni”, din terenul înalt și sigur al principiilor, deoarece ne bucurăm de sărbătoarea Sf. Ier. Nicolae, unul din cei mai cunoscuți și mai iubiți sfinți, cel care a rămas în istorie prin dărnicia, generozitatea, milostivirea și solidaritatea cu care a știut să-și binecuvinteze contemporanii.
De asemenea, astăzi mai mult decât oricând este timpul dărniciei, pentru că este ziua în care cu toții ne facem un dar pentru patru ani, alegându-ne reprezentanții în Înaltul nostru for public național – Parlamentul României- și, deci, avem datoria de a fi iubitori față de țara noastră și față de comunitatea noastră locală!
Să nu uităm de virtutea, grandoarea și prestigiul țării, mai ales așa cum sunt ele simbolizate cromatic pe tricolorul țării noastre! Să nu uităm de spiritul acelora care au dăruit, cu jertfelnicie, din anii vieții lor, pentru zidirea acestei țări, pentru crearea României Mari și care în acest timp de încercare nu ne lasă la greu, ci au preluat jugul provocărilor timpului pentru a ne scoate la liman!
Avem datoria față de nenumărații eroi și sfinți ai acestei țări să ne manifestăm astăzi opțiunea și să o facem cu gândul la acei ce, cu străjnicie și fidelitate, duc mai departe testamentul, aspirațiile și lupta marilor noștri înaintași. Iar, aici, mă gândesc mai cu seamă la Ion I .C. Brătianu, care spunea că nu este de ajuns să ajuți la ridicarea materială, ci trebuie să ajuți la ridicarea morală a acestui neam.
Cu gândul la Sf. Ier. Nicolae, să oferim României oameni morali, hotărâți și drepți, ca dar al nostru pentru ctitorirea unei țări cu un viitor mai mare decât gloria trecutului său!
Înainte, pentru România!
Continuăm împreună!
___________________
Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște







