fbpx

Platformă de știri și opinii

Moment festiv la ISU Dâmbovița. 8 pompieri avansați în grad, iar alți 3 trecuți în rezervă

in Actualitate by
Banner

Festivitate emoționantă la sediul ISU Dâmbovița, de la Târgoviște (2 decembrie).

Evenimentul a cuprins două momente. Primul a fost dedicat avansării în grad, înainte de termen, cu ocazia Zilei Naționale a României, a cadrelor militare(un ofițer si 7 subofițeri) care s-au evidențiat, perin reultate foarte bune, în activitatea desfășurată. Al doilea si cel mai emoționat, au precizat cei de la ISU Dâmbovița, a fost trecerea în rezervă, cu drept de pensie, a trei subofițeri din cadrul ISU “Basarab I” Dâmbovița.

Celor trei( plutonierii adjutanți șef Gălie Claudiu Mihail și Gheorghe Gheorghe, și șeful de stație intervenție, de la Vișina, State Stelian) le-au fost acordate diplome de apreciere pentru întreaga activitate profesională desfășurată.

Colegii acestora le transmit, prin intermediul unui comunicat de presă, “cele mai sincere gânduri de admirație si respect pentru ce tot ce au realizat în cadrul inspectoratului, urându-le multa sănătate, liniște sufletească și împliniri alături de cei dragi.”

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top