fbpx

Platformă de știri și opinii

Moș Crăciun a fost invitat special la o lansare de carte online

in Actualitate/Cultură/Educație by
Banner

Duminică, 29 noiembrie, odată cu primii fulgi de zăpadă, și-a făcut apariția și Moș Crăciun, invitat special la lansarea cărții Ceata lui Zâmbilici și prietenii.

Evenimentul a avut loc pe internet, prin intermediul aplicației Zoom. Cartea este scrisă de Victor Mihalache, iar protagoniștii sunt personajele din Ceata lui Zâmbilici și copiii și tinerii de la Clubul Victorioșilor.

La lansarea cărții, Moș Crăciun a citit câteva rânduri din frunoasele povești, a cules câteva gânduri de la copiii din Clubul Victorioșilor și a cântat alături de ei, dând asttfel startul sezonului colindelor, darurilor și clipelor frumoase petrecute în familie. Alături de el a fost și crăciunița Clara, cea care l-a invitat pe Moșul să îi fie alături în episodul 23 din vlogul Clar cu Clara realizat de Talent Tv.

Cartea va porni către toți copiii din țară care își vor manifesta această dorință printr-un mesaj pe Facebook, chiar pe pagina lui Moș Crăciun.

Chiar dacă serbările tradiționale de Crăciun nu se vor mai putea ține anul acesta în școli și grădinițe, Moșul este pregătit să ia legătura pe internet cu toți copiii care își doresc să îi spună câte o poezie sau un colind.

Nimic nu îl împiedică pe Moș Crăciun să aducă bucurie în casele celor mici!

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top