fbpx

Platformă de știri și opinii

Manifestare dedicată celebrării Zilei Naționale a României la Seminarul Teologic din Târgoviște

in Actualitate/Educație/Religie by
Banner

La Seminarul Teologic Ortodox “Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, cu binecuvântarea Înaltpreasfințiutlui Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, vineri, 27 noiembrie 2020, în apropierea Zilei Naționale a României, a avut loc celebrarea acestui mare eveniment, prin intermediul unei activități festive.

Aceasta s-a desfășurat on line, fiind moderată de către Pr. prof. dr. Marian Bugiulescu, directorul școlii, și a constat din video-prezentări, momente muzicale și evocări din partea profesorilor și a elevilor, urmate de discuții, care au evidențiat importanța istorică, culturală și bisericească a sărbătorii noastre naționale.

Evenimentul a fost deschis de intonarea Imnului Național al României de către Corul Seminarului, dirijat de domnul Prof. Ciprian Florinel Cazan (click aici pentru vizionare), după care a urmat cuvântul de deschidere al directorului școlii. Apoi, doamna Luminița Miloiu, profesor de Istorie, a susținut tema Prezentarea Marii uniri de la 1 decembrie 1918. Referințe istorice, iar Pr. prof. Alin Marian Pleșa a prezentat un gând despre Marea Unire, din partea profesorilor școlii.

Programul s-a desfășurat în continuare astfel: elevul Ioan-Marius Dragoi, din clasa a X-a S, a prezentat rezoluția Marii Uniri de la Alba-Iulia, eleva Adriana Șerb, din clasa a XII-a F B, a prezentat tema “Simion Mîrza, singurul fotograf al Marii Uniri”, eleva Ana Oprescu, din clasa a XII-a F A, a recitat poezia “Fiul îngenunchiat”, de Adrian Păunescu, elevul Mihnea Dobre, din clasa a VI-a a recitat poezia “Rugăciune pentru 1 Decembrie”, de Adrian Păunescu.

Manifestarea a continuat cu un moment video de muzică românească, intitulat Marea Unire- cântece tradiționale românești, susținut de Corala Mică a Seminarului, dirijor Prof. Ciprian Florinel Cazan, cu cântecul Doamne ocrotește-i pe români, interpretat de eleva Geanina Georgescu, din clasa a XII-a F B, și cu Urări și gânduri pentru 1 Decembrie, din partea elevilor, realizate de elevii Georgescu Geanina, Ileana Iustina, Iordache Andrada, Dima Nicoleta, Matei Laura și Drăgoi Ioan-Marius.

La final, au avut loc discuții cu elevii, privitoare la Marea Unire, întregul eveniment constituind o ofrandă adusă acelora care s-au ostenit și s-au jertfit pentru realizarea Marii Uniri.

Sursa: Arhiepiscopia Târgoviștei

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top