fbpx

Platformă de știri și opinii

Plata chiriei a fost suspendată pentru comercianții din cea mai mare piață din Târgoviște (Piața “1 Mai”)

in Actualitate/Administrație by
Banner

Printr-o hotărâre a Consiliului Local Municipal Târgoviște, comercianții (bunuri nealimentare) ce își desfășoară activitatea în incinta Pieței “1 Mai” din Târgoviște, nu vor mai plăti chirie pentru spațiu, temporar. Este vorba despre comercianții din așa numită “cupolă”, ce comercializau alte bunuri decât cele alimentare.

Ședință(online) CLM Târgoviste, 23 noiembrie 2020

Astăzi, 23 noiembrie 2020, prin vot în unanimitate, consilierii locali târgovișteni au stabilit că se suspendă contractele de închiriere a spațiilor, ca urmare a imposibilității folosirii acestora, de către cei vizați.

Suspendarea contractului operează “începând cu data de 06.11.2020 până la ridicarea interdicțiilor impuse de lege (art.10 din H.G. nr.935/2020) ca măsuri necesare diminuării riscului necesare pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, urmând ca, după ridicarea restricțiilor, raporturile contractuale să fie reluate în aceleași condiții.”

Se mai precizează în hotărârea adoptată de CLM Târgoviște.

Piața 1 Mai Târgoviște-noiembrie 2020

Piața “1 Mai” din Târgoviște funcționează, în continuare, la interior, doar cu comercianții din sectorul de legume și fructe (parterul incintei), unde, tot ca măsură de protecție sanitară, au fost îndepărtate geamurile, pentru o mai bună ventilație a aerului în acest spațiu.

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top