Google lansează unul dintre cele mai importante update-uri pentru Chrome

19/11/2020
by

De foarte mult timp, Google promite îmbunătățirea performanței browser-ului Chrome, în special la optimizarea consumului de resurse. Însă, abia acum, cu sprijinul Microsoft, cei de la Google au toate mijloacele necesare pentru a duce la bun sfârșit acest plan.

Google are în plan prioritizarea tab-ului activ și reducerea resurselor alocate celorlalte tab-uri, dar, pe lângă acest lucru, compania spune că a redus de până la 5 ori utilizarea procesorului, ceea ce ar duce la o creștere a autonomiei unui laptop cu o oră și cincisprezece minute.

Browser-ul Chrome pornește, acum, cu 25% mai repede decât înainte și încarcă paginile cu până la 7% mai rapid, ambele având un consum redus de energie și memorie.

Nici versiunea pentru Android nu a fost lăsată deoparte. Aceasta a fost îmbunătățită prin încărcarea paginilor aproape instant, mai ales când se folosesc comenzile de „Back” și „Forward”, unde paginile deja vizitate sunt în cache.

Acum există și o funcție de căutare a tab-urilor care ajută la localizarea unui anumit site deschis în browser, atunci când sunt foarte multe taburi active.

O altă noutate interesantă este ceea ce Google numește „Chrome Actions”, mai exact, comenzi simple în bara de adrese pentru diferite funcții ale browser-ului. De exemplu, în loc să căutăm funcția de ștergere a istoricului în setările browser-ului, putem scrie „delete history” în bara de adrese, apăsând apoi butonul „enter”.

Aceste update-uri ale browser-ului Chrome se fac automat, însă, ele pot fi și forțate să se instaleze mai rapid, prin „Help – About”.

Sursa: știripesurse

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Articole recente

ARHIVA

publicitate

FACEBOOK

Previous Story

Facebook a lansat o nouă aplicație cu scopul de a testa un tip simplu de rețea socială

Next Story

În Arhiepiscopia Târgoviștei au început conferințele pastoral-misionare din cea de-a doua parte a anului

Don't Miss