fbpx

Platformă de știri și opinii

Istoria Black Friday

in Actualitate/Lifestyle/Social by
Banner

Cu toții am auzit cel puțin o dată despre Black Friday. Dar puțini știm de unde provine această denumire și ce a însemnat, de fapt, acest concept.

Black Friday (Vinerea Neagră) a apărut prima dată în America. Termenul a fost folosit, inițial, pentru a descrie Marea Criză Financiară a Aurului din Philadelphia, din 24 septembrie 1869.

2 oameni renumiți în domeniul finanțelor de pe Wall Street, Jay Gould și Jim Fisk, au colaborat în ideea cumpărării aurului din țară, în speranța că vor avea monopol și apoi îl vor vinde la prețuri exorbitante. Tot în acea zi de vineri, prețurile au scăzut drastic, iar falimentul s-a năpustit asupra multor magazine.

Mai târziu, termenul a fost uitat. După ceva timp, s-a adus la viață o altă poveste care prindea la public: comercianții treceau pierderile în roșu, iar câștigurile în negru. După un an în roșu, magazinele înregistrau profit, deci treceau la negru. Asta se întâmpla fix după Ziua Recunoștinței, când oamenii făceau foarte multe cumpărături și se deschidea sezonul cumpărăturilor de iarnă.

O altă poveste spune că în anul 1950, la o zi după Ziua Recunoștinței, poliția din Philadelphia trebuia să fie pregătită pentru haosul ce avea să vină. Mulți oameni din suburbii veneau în oraș pentru a viziona meciul de fotbal american dintre marină și armată. Meciul se ținea în fiecare sâmbătă după sărbătoarea recunoștinței, o dată pe an.

În acea zi, au fost foarte multe persoane care au venit să vadă meciul, încât haosul și-a făcut apariția, unii oameni chiar începând să spargă magazine și să fure. Poliția a fost cea care a dat denumirea de „Black Friday”.

Până în 1961, comercianții se așteptau ca în acea zi să vină foarte mulți oameni la meci, așa că aveau reduceri la foarte multe produse.

Inițial, reducerile erau la electrocasnice, dar, mai apoi, au trecut la reduceri pentru toate produsele, atrăgând și mai mult oamenii. Mulți dintre ei au vrut să schimbe denumirea din „Black Friday” în „Big Friday”, pentru a nu mai exista discuții pe baza denumirii. Însă, această schimbare nu a prins deloc publicului.

Abia în anul 1985 s-a extins în toată țara această strategie. Tot atunci, povestea care s-a răspândit și care a rămas drept ceva pozitiv, a fost cea cu pierderile în roșu, respectiv profitul în negru.

La ceva timp după, toată lumea a uitat de orice poveste de până atunci. Cu toții știam că „Black Friday” este acea perioadă din an, înaintea sărbătorilor de iarnă, în care sunt reduceri foarte mari la o gamă largă de produse.

Treptat, conceptul s-a extins chiar în domeniul serviciilor, iar anul acesta, în contextul pandemiei de coronavirus, foarte multe reduceri s-au observat în rândul serviciilor oferite de clinicile și centrele medicale. 

Banner

Ultimele stiri din Actualitate

Go to Top