Demonii și binele public

in Opinii by
Banner

Constat adesea că există parcă o regulă nescrisă și întâlnită pretutindeni, aceea că bine faci, rău găsești! Sună paradoxal nu? Dar așa este!

Vindecarea demonizatului din ținutul gherghesenilor despre care aflăm astăzi în Sfânta Evanghelie ne arată o realitate des întâlnită. Mântuitorul a eliberat numeroși demoni dintr-un om chinuit de mulți ani de ei șile-a permis să intre într-o turmă de porci. Locuitorii acelor locuri, în loc să se bucure că un frate de-al lor a fost bolnav și s-a vindecat, dimpotrivă, au început să-și facă multe calcule și au fost extrem de deranjați că demonii au intrat în turmele lor de porci, iar acestea, nesuportându-i pe demoni, s-au aruncat de pe țărm în apă. Totul s-a redus la un calcul strict material. Vi se pare cunoscută realitatea? Cu siguranță!

În viața de zi cu zi adesea vedem oameni pe care i-am ajutat, ori pe care-i ajutăm, ce ar putea avea măcar bunul simț al recunoștinței formale. Nu poți lovi mâna care te-a ajutat, nu poți fi nepăsător față de binefăcătorul tău și este absolut firesc să te bucuri de vindecarea, mai binele sau normalitatea vieții pentru cel de lângă tine.De asemenea, nu trebuie aruncată vina pentru greșelile noastre pe diavol, căci înțelepciunea Părinților Deșertului ne arată că adesea omul e mai viclean decât diavolul și-l întrece în ipocrizie!

Principiul autentic ar trebui să fie acesta: la bine răspunde cu bine, la rău răspunde cu bine, întotdeauna răspunde cu bine, ca fiu al Tatălui din cer! Sigur, nu aș miza numai pe aceasta în locul unora, căci uneori îți vine să dai cu dobândă maximă tot ceea ce ai primit nedorit. Errare humanum est…!
Lupta cu răul este cât se poate de acerbă, vie și cu implicații fantastice. Cea mai periculoasă pentru viața spirituală este ipocrizia, a te crede altceva decât ești, a acționa fals și cu certitudinea că știi că înșeli și mai ales că vrei să obții ceva pe baza unui fals. Nu credeți? Uitați-vă în jur!

Vedem toată liota de “oameni de bine” ce promit că fac din județul noastru al doilea Paris sau a doua Londra, dar care știu bine că nu vor face nimic de unii singuri! Au mai încercat și alții!

Prezentul este cea mai aprigă lecție a vieții!

Să o învățăm și măcar să nu mai le mai permitem să se ascundă sub iluzia binelui!

___________________

Ionuț Adrian Ghibanu este vicarul Arhiepiscopiei Târgoviștei și lect. univ. dr. la Universitatea “Valahia” din Târgoviște 

Banner